Nu mai putin de 9 oameni, dintre care 4 copii, s-au ales cu fracturi si contuzii puternice în urma unui accident rutier ce s-a produs în zona Merisor, pe serpentine, sâmbãtã, în jurul orei 14,30.

Cele douã masini implicate în accident au fost serios avariate si unul dintre pasageri, o fetitã de 7 ani a fost transportatã cu ambulanta la spitalul din Timisoara.  „9 victime sunt în total, dintre care 5 adulti,  2 bãrbati si 3 femei , care prezintã multiple leziuni, contuzii si traumatisme la nivelul toracelui, cranian, la nivelul membrelor si 4 minori, cu vârste între 7 si 16 ani, care au multiple contuzii si leziuni la nivelul toracelui si al membrelor. O fetitã de 7 ani este  trimisã cu o ambulantã la Pediatrie Timisoara, pentru cã are fracturã de femur”, a declarat dr. Cãlin Dumitrescu, purtãtor de cuvânt al Serviciului de Ambulantã Deva. Politistii fac verificãri pentru a stabili cum s-a produs accidentul, dar sustin cã totul s-a produs din cauza unuia dintre soferi, care a intrat pe contrasens.  „Un bãrbat în vârstã de 69 de ani, din judetul Gorj, în timp ce conducea un autoturism pe DN66, directia Hateg-Petrosani, pe raza localitãtii Merisor, nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbã, a pãtruns pe contrasens si a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un bãrbat în vârstã de 49 de ani, din Petrosani. În urma evenimentului rutier a rezultat rãnirea gravã a trei persoane (conducãtorul auto care a produs evenimentul rutier si un pasager din autoturismul condus de acesta, precum si o pasagerã în vârstã de 7 ani, din celãlalt autoturism) si rãnirea usoarã a 6 persoane (conducãtorul autoturismului care circula regulamentar si 5 pasageri din autoturismul condus de acesta).  În cauzã a fost întocmit dosar penal pentru vãtãmare corporalã din culpã”,  a declarat Bogdan Nitu, purtãtor de cuvânt al IPJ Hunedoara. Traficul a fost întrerupt minute bune si s-a circulat pe un singur sens, pânã la finalizarea anchetei de la fata locului.

Diana Mitrache