Trei proiecte – valoare totalã de peste 600 de milioane de lei
Alocare – putin peste 100 milioane de lei

Trei proiecte de dezvoltare a domeniilor schiabile au fost începute în trei statiuni montane ale Vãii Jiului începând cu anul 2009. Ar fi trebuit finalizate încã de acum câtiva ani, dar gradul de implementare a lor este încã abia la început având în vedere alocãrile financiare.

Parâng – finantare de 26 de milioane din peste 350 de milioane

Oficialii Ministerului Turismului aratã cã pentru proiectul de dezvoltare a domeniului schiabil din Parâng s-au alocat putin peste 26 de milioane de lei din cele peste 350 de milioane necesare finantãrii proiectului. Lucrãrile din cadrul proiectului “Schi în România, municipiul Petrosani” au început în anul 2009. Investitia viza „ amenajare 17 pârtii de schi, telegondolã, 6 telescaune, 1 teleschi, 2 bazine acumulare apã, instalatie zãpadã artificialã, fun park, park snow bord, racord utilitãti, parcare auto, clãdiri multifunctionale”.  Ministerul Turismului aratã cã în decursul celor opt ani s-au alocat nici 10% din necesarul de fonduri.

“Valoarea totalã a contractelor de lucrãri: 351.782.000 lei. Plãti buget de stat: 26.451.000 lei. Stadiu: constructie telescaun TS3 finalizatã, finalizatã partial instalatia de zãpadã artificialã (retele de presiune, montare tubulaturi, cabluri de alimentare si actionare, montare cãmine hidranti, bazin de apã cu capacitatea de 5000 mc+ statia de pompare SP 200, tunuri de zãpadã) si garaj ratrac + spatii administrative, amenajare partialã pârtii”, aratã  documentele Ministerului Turismului.  Mai mult decât atât, telescaunul TS 3 a fost  realizat prin fortele proprii ale administratiei locale de la Petrosani care a contractat un credit în valoare de 13 milioane de lei pentru a finanta obiectivul de investitii.

Straja – 36 de milioane din peste 200 de milioane

Situatia este similarã si în ceea ce priveste statiunea montanã Straja. Aici lucrãrile au demarat în anul 2011 în cadrul proiectului “Schi în România, statiunea Straja”. Obiectivele proiectului constau în realizarea unei telegondole, amenajare 7 pârtii existente, 3 telescaune, 1 teleschi, realizare 7 pârtii noi, 6 ratracuri si garaj cu dotãri necesare service, centre servicii turistice, jandarmerie, motocositoare pentru întretinerea pârtiilor în perioada de varã urmare a înierbãrii acestora, sistem ticketing  cu 4 puncte de vânzare a cardurilor, terminal acces, unitate de control, drumuri acces, 2 parcãri, utilitãti, fun park iarnã, park snowboard, fun park varã, instalatie zãpadã artificialã: lac de acumulare cu retele de captare apã pentru lac, 20 masini de producere a zãpezii artificiale, sistematizare si semnalizare trasee turistice (10 trasee montane). Si în Straja mai sunt multe de fãcut, potrivit documentelor Ministerului Turismului.

“Valoarea totalã a contractelor de lucrãri: 200.503.000 lei. Plãti de la bugetul de stat: 36.977.000 lei. Stadiu: instalatia de zãpadã artificialã finalizatã, amenajare pârtii finalizare, instalatia de energie electricã finalizatã, constructie telescaun TS3 finalizat, constructie telegondolã finalizatã, pasarela care face legãtura între pârtia 3 si pârtia 4 – realizatã în proportie de 75%”, aratã Ministerul Turismului.

1-1

Pasul Vâlcan – investitie realizatã

Singura investitie finalizatã este cea din Pasul Vâlcan. Proiectul “Schi în România, Vulcan” a început în anul 2009 si a fost finalizat în 2011.  “Obiectivele proiectului: telegondola între cotele 770 m – 1310 m, infrastructura de acces: drumuri acces,  statie inferioarã si superioarã telegondolã, parcare, utilitãti, 1 pârtie de schi, teleschi. Valoarea totalã a contractelor de lucrãri: 50.023.000 lei. Plãti buget de stat: 48.051. 000 lei”, aratã aceleasi  documente. Numai cã Pasul Vâlcan ar fi trebuit unit cu statiunea montanã Straja prin instalatii de transport pe cablu.

1-2

Poate primesc finantare

Ministerul Turismului realizeazã un masterplan în turism, care va prioritiza investitiile din acest sector.  “Ministerul Turismului îsi propune, conform programului de guvernare, elaborarea masterplanului pentru investitii în turism în anul 2017.  În acest scop, în perioada ianuarie – februarie 2017, a solicitat propuneri pentru proiecte de investitii în  infrastructura de turism de la aproximativ 200 de unitãti administrative-teritoriale (…), considerate relevante din punct de vedere al potentialului turistic si incluse în Planul de Amenajare al Teritoriului National, cu termen pentru rãspunsuri data de 3 aprilie 2017. S-au primit un numãr aproximativ de 1000 de propuneri de proiecte care vor fi analizate în cadrul grupului de lucru aprobat la nivelul Ministerului Turismului. Grupul de lucru este compus dintr-un numãr impar de specialisti, care provin din domeniul turismului, agriculturii, dezvoltãrii, finantelor, transporturilor, culturii, asociatiilor unitãtilor administrativ teritoriale, investitii si geografie si va stabili o propunere privind lista finalã cu proiectele care ar putea fi finantate. Pânã la 5 iunie 2017 se va elabora un document sintetic, masterplan/strategie pentru dezvoltarea investitiilor în domeniul turismului”, aratã Ministerul Turismului.  Dacã proiectele începute si nefinalizate vor beneficia de finantare va stabili strategia întocmitã la nivelul  ministerului de resort.

Monika BACIU