Strategiile lumesti si credinta merg mânã’n mânã. Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat cã Mitropolia Banatului vine în sprijinul persoanelor care îsi pierd locurile de muncã din sistemul minier. Astfel, minele se închid, minerii sunt disponibilizati, iar Mitropolia Banatului oferã o schemã de sprijin.

„Exista si o schemã pe care o avem împreunã cu Mitropolitul Banatului. Chiar sãptãmâna aceasta avem acolo un secretar de stat si împreunã cu conducerea CEO vrem sã vedem dacã din meseriile si din meseriasii disponibilizati de-a lungul timpului de la CEO si de CE Hunedoara, în zona Banatului, în special în Timisoara, o zonã foarte dezvoltatã, putem sã facem reconversie profesionalã. Sã-i încadrãm pe aceastã zonã pe sudori, lãcãtusi si electricieni, astfel încât sã avem grijã ca, dupã cei disponibilizam, chiar dacã decizia este comunã si este asumatã de cãtre ei, sã avem în continuare grijã de ei. Pentru acei oameni care mai au 2-3 ani pânã la pensionare, am cerut conducerii ca ei sã primeascã salarii compensatorii pe aceastã perioadã, sã îsi asigure diferenta de venit neîncasat pânã în momentul în care s-ar fi pensionat. Repet, avem o aplecare asupra problemelor din zona de minerit, întregii zone de minerit”, a declarat Toma Petcu, ministrul Energiei, în cadrul unei emisiuni la Antena 3.

Singura strategie a statului român este închiderea unitãtilor miniere. Alte douã mine din Valea Jiului îsi vor înceta activitatea, iar oamenii ar putea fi relocati, la Timisoara, dupã cum anunta si secretarul de stat Doru Visan.  “Am vorbit despre douã aspecte, respectiv despre relocare – si se va face în baza unei analize proprii  pentru fiecare om – si despre atragere de investitori în zonã, care sã valorifice potentialul uman existent. Cred cã demararea procesului este obligatorie în cadrul acestei legislatii. Dacã va fi nevoie de perfectionare, trebuie fãcutã, dar încurajarea investitorilor autohtoni o consider prioritarã”, a spus  Doru Visan, secretar de stat în Ministerul Energiei.

Monika BACIU