RAPORT SCANDALOS / Activitatea sotiei lui Stamin Purcaru poate avea efecte penale

O nevastã care se poate teleporta sau care poate alimenta cu mai mult combustibil decât este capacitatea rezervorului. Sunt doar câteva din neconcordantele care cad în în sarcina sotiei lui Ioan Stamin Purcaru.

Delegatii decontate fãrã dovezi ale prezentei, deconturi de combustibil neconforme (3 bonuri fiscale cu alimentare în 18 minute, la douã pompe de benzinã si cu o cantitate mai mare decât capacitatea rezervorului), lipsa documentelor întocmite/semnate/elaborate (Directia Financiarã neputând pune la dispozitia echipei astfel de documente), inexistenta acestora având caracteristici cu potential neconform în legãturã cu prezenta efectivã a acesteia la serviciu, conform programului de lucru si a documentelor asociate prestãrii unei activitãti curente (corespondente, înscrisuri doveditoare, e-mailuri, etc) în afara celor conexate la efectuarea demersurilor privind compensãrile (acestea având caracter ocazional, pe parcursul unei luni calendaristice), prezenta (conform documentelor prezentate de Directia Financiarã si Serviciul RU) în acelasi timp la sedintele de compensare din Bucuresti si la sediul SCEH SA, conform delegatiilor, sau în perioadele de concediu de odihnã si o propunere de desfacere a contractului de muncã si posibile FAPTE PENALE stau în sarcina nevestei lui Stamin Purcaru, presedintele Consiliului de Administratie al Complexului Energetic Hunedoara.

Nevasta lui Stamin Purcaru este angajata Complexului Energetic Hunedoara – Reprezentanta Huila Bucuresti.  Activitatea acesteia a fãcut obiectul unui control, iar concluziile au deranjat. În iarna anului trecut, conducerea CEH a decis însã sã restructureze un post de consilier al reprezentantei de Bucuresti, fãrã a tine cont de faptul cã „sotul doamnei a fost director general”. Imediat dupã aflarea vestii, nevasta lui Stamin Purcaru a intrat în concediu medical, iar postul nu a mai putut fi desfiintat. Între timp s-a schimbat si componenta Consiliului de Administratie al CEH, iar în fruntea forului a revenit, culmea, sotul doamnei, adicã Stamin Purcaru.

Control cu rezultate scandaloase

Raportul Corpului de Control al directorului general al CEH a scos la ivealã o serie de neconcordante. În perioada anului 2015, Ionica Nuta Stamin Purcaru a efectuat 13 delegatii pe ruta Bucuresti – CEH Petrosani – Bucuresti, însã condica de prezentã nu indicã faptul cã aceasta s-a aflat în sediul CEH. Mai mult, aceasta a depus o serie de deconturi pentru combustibil care au ridicat mari semne de întrebare. A alimentat masina cu mai mult combustibil decât este capacitatea rezervorului.

“Contravaloarea combustibilului necesar transportului de la Reprezentanta Bucuresti la sediul S CEH SA s-a decontat pentru autoturismul proprietate personalã si nu cu auto pus la dispozitie de cãtre SCEH SA, autoturismul Dacia 1310. Cu o mentiune, specificãm faptul cã, pentru delegatiile la sediul SCEH SA, d-na (…) a decontat sume privind cazarea în afara unitãtilor turistice, conform CCM, desi aceasta are în proprietate un imobil în localitatea Petrosani (casã de vacantã – conform declaratiilor de avere ale sotului existente pe site-ul SCEH SA Petrosani)”, aratã raportul Corpului de Control. Din analiza documentelor prezentate de Serviciul Financiar, Serviciul Resurse Umane si Serviciul SSM, referitoare la delegatiile d-nei (…) la anii 2015 – 2016, s-au constatat zeci de abateri. Una din suspiciuni este legatã de faptul cã sotia lui Stamin Purcaru si-a alimentat autoturismul de 3 ori în 18 minute, cu o cantitate de combustibil mai mare decât capacitatea rezervorului.

“Ordin de deplasare (delegatie) nr. 10/16.01.2015. În registrul de evidentã acces persoane în sediul SCEH, dna (…) nu este înregistratã în perioada înscrisã în ordinul de deplasare (delegatie) nr. 10/16.01.2015 (perioada deplasãrii: 19.01-2015 ora 04:00 – 20.01.2015 ora 23:00). De asemenea, confirmarea perioadei de delegare pe ordinul de deplasare s-a fãcut doar prin aplicarea stampilei nr. 1 a SCEH SA, nu si prin semnãturã asa cum prevede formularul. Se constatã astfel încãlcarea Regulamentului intern al SCEH – Titlul VIII “Reguli de acces în sediul si intinta SCEH” art. 152 si prevederile Regulamentului de acces în sediul si incinta SCEH. Raportul de activitate nu are consemnatã data la care a fost întocmit, nu este semnat de cãtre directorul general adjunct ing (…) si poartã doar semnãtura delegatului, respectiv dna (…). A fost încãlcatã procedurã operationalã PO-CEH-FIN-01 privind deplasarea angajatilor în interesul serviciului. Decontul s-a depus în data de 22.01.2015, desi dna (…) se afla la Bucuresti, conform pontajului lunii ianuarie 2015). Decontarea cheltuielilor de deplasare s-a fãcut în data de 27.01.2015. sumele reprezentând contravaloarea acestor cheltuieli au fost ridicate de cãtre ec. (…), deoarece dna (…) conform pontajului lunii ianuarie 2015, figura la serviciu, respectiv la Reprezentanta Bucuresti. (…) Pentru decontarea cval transportului Bucuresti – Petrosani si retur, respectiv 254,61 lei (345 kmX2X7,5% = 51,75X4,92 = 254,61 lei), dna (…) a depus la decont trei bonuri fiscale de combustibil (benzinã), de la SC MOL România, statia Petrosani, care au însumat 249,99 lei

– bon nr.21, alimentat 20,33 l, valoare 100,02 lei, datã: 20.01.2015, ora 12:42

– bon nr. 111, alimentat 20,31 l, valoare 99,93 lei data 20.01.2015, ora 12.52

– bon nr. 34, alimentat 10,17 l, valoare 50,04 lei, data 20.01.2015, ora 13:00

S-a constatat cã alimentarea autoturismului personal s-a fãcut de 3 ori într-un interval de 18 minute, cu o cantitate totalã de 50,81 l, desi rezervorul auto are o capacitate de 50 L. De asemenea, se constatã cã alimentarea cu carburant s-a fãcut doar în ultima zi a perioadei de delegare, în intervalul 12:42 – 13:00 si nu dupã ora 16:00 când s-a încheiat delegatia si a plecat la Bucuresti asa cum reiese din ordinul de deplasare. Decontarea cheltuielilor cu carburantul pentru deplasarea de la Bucuresti la SCEH Petrosani s-a fãcut pentru 347 km si nu s-a fãcut pentru cea mai scurtã rutã, conform www.distanta.com (327,1 km), potrivit PO-CEH-FIN-01 privind deplasarea angajatilor în interesul serviciului, valabilã în cadrul SCEH SA si conformãrii la cerintele Camerei de Conturi a României, în urma verificãrilor din antecedent. Au fost încãlcate prevederile Regulamentului privind activitatea de transport auto si tehnologic – unic la nivelul S CEH. Prin urmare suma de 14,68 lei reprezintã contravaloarea combustibilului utilizat suplimentar pentru deplasarea de la Bucuresti – CEH Petrosani – Bucuresti (347 km – 327 km = 19,9 km; 19.9*7,5/100*4,92 =7,34 lei). Decontarea s-a fãcut pentru o rutã mai lungã decât cea prevãzutã pe site-ul www.distanta.com, respectiv un plus de 39,8 km”, aratã raportul Corpului de Control al directorului general al CEH.

“Ordin de deplasare (delegatie) nr. 204/1/22.05.2015. În registrul de evidentã acces persoane în sediul SCEH, dna (…) nu este înregistratã în perioada înscrisã în Ordinul de deplasare delegatie) nr 204/1/22.05.2015 (perioada deplasãrii 25.05.2015, ora 04:00 – 26.05.2015, ora 23:00). (…) Pentru decontarea cval transportului Bucuresti – Petrosani si retur, respectiv 297,05 lei (345 kmX2X7,5% = 51,75; 51,75X5,74=297,05 lei), dna (…) a depus la decont douã bonuri fiscale de combustibil (benzinã), care au însumat 300,03 lei

– bon nr. 11, alimentat 17,42 l, valoare 99,99 lei, datã: 25.05.2015, ora 11:37

– bon nr. 118, alimentat 38,85 l, valoare 200,04 lei data 25.05.2015, ora 11:52

De asemenea, se constatã cã alimentarea cu carburant s-a fãcut în prima zi a perioadei de delegare, de douã ori în 15 minute în intervalul orar 11:37-11:52, cu o cantitate totalã de 56,27 l, desi rezervorul auto are o capacitate de 50 L”, mai aratã raportul.

Teleportare

Mai mult decât atât, nevasta lui Stamin Purcaru, angajata Reprezentantei Huila CEH de la Bucuresti pare a avea puteri supranaturale. Aceasta se poate afla în douã locuri diferite în acelasi timp.  “Ordin de deplasare (delegatie) nr. 273/1/29.06.2015. În registrul de evidentã acces persoane în sediul SCEH, dna (…) nu este înregistratã în perioada înscrisã în Ordinul de deplasare delegatie) nr 273/1/29.06.2015 (perioada deplasãrii 29.06.2015, ora 04:00 – 30.06.2015, ora 23:50). (…) Pentru decontarea cval transportului Bucuresti – Petrosani si retur, respectiv 297,38 lei (345 kmX2X7,5% = 51,75; 51,75X5,78=297,38 lei), dna (…) a depus la decont douã bonuri fiscale de combustibil (benzinã), care au însumat 300,01 lei

– bon indescifrabil, alimentat 17,32 l, valoare 100,1 lei, data: 30.06.2015, ora 15:11

– bon nr. 205, alimentat 34,6 l, valoare 200,00 lei data 30.06.2015, ora 18:17

De asemenea, se constatã cã alimentarea cu carburant s-a fãcut în ultima zi a perioadei de delegare, una din alimentãri fiind la ora 15:11, desi conform ordinului de deplasare la acea orã aceasta se afla  încã în sediul SCEH (pânã la ora 16:00)”, aratã raportul Corpului de Control.

Dacã nu se afla la Bucuresti, Ionica Nuta Stamin Purcaru se afla în sediul CEH (ipotetic vorbind, având în vedere cã aceasta nu figureazã în registrul de evidentã în sediul CEH) si la benzinãrie. În acelasi timp!

“Ordin de deplasare (delegatie) nr. 297/1/15.07.2015. În registrul de evidentã acces persoane în sediul SCEH, dna (…) nu este înregistratã în perioada înscrisã în Ordinul de deplasare delegatie) nr 297/1/15.07.2015 (perioada deplasãrii 16.07.2015, ora 04:00 – 17.07.2015, ora 23:40). (…) Pentru decontarea cval transportului Bucuresti – Petrosani si retur, respectiv 296,70 lei (345 kmX2X7,5% = 51,6; 51,6X5,75=296,7 lei), dna (…) a depus la decont douã bonuri fiscale de combustibil (benzinã), care au însumat 291,9 lei

– bon nr. 95, alimentat 24,35 l, valoare 140 lei, datã: 16.07.2015, ora 10:43

– bon nr. 123, alimentat 26,41 l, valoare 151,9 lei data 16.07.2015, ora 15:41

De asemenea, se constatã cã alimentarea cu carburant s-a fãcut în prima zi a perioadei de delegare, una din alimentãri fiind la ora 10:43, desi conform ordinului de deplasare la acea orã aceasta ajunsese în sediul SCEH la ora 10:00”, mai aratã rezultatele controlului dispus de Mihael Melczer, cel care l-a deranjat pe Stamin Purcaru.

Mii de kilometri nejustificati

La Reprezentanta Huila de la Bucuresti se afla un autoturism Dacia 1310. Nevasta lui Stamin Purcaru a parcurs mii de kilometri cu autoturismul în 9 LUNI ale anului 2015, desi nu existã documente justificative (delegatii) aferente deplasãrilor.

“S-a constatat faptul cã în perioada ianuarie – septembrie 2015, dna (…) a parcurs, ca si conducãtor auto al autoturismului Dacia 1310 (…) un numãr de 5.901 km urban Bucuresti, o medie de aprox. 63 km zilnic, existând situatii (exemplu data de 27.05.2015) în care a parcurs în trafic 4 ore, respectiv 12 curse, destinatiile fiind CPPI, ANPM, GNM, MF, ANAF, Peco. Desi în foile de parcurs, trimise la sfârsitul fiecãrei luni la sediul SCEH SA pentru confirmarea curselor, se consemneazã ca destinatii o serie de institutii publice, la solicitarea echipei de control, Directia Financiarã în subordinea cãreia se aflã Reprezentanta Huila, nu a putut pune la dispozitie documente elaborate/întocmite/ semnate de dna (…) în perioada de referintã (cu exceptia documentelor de compensare). În data de 17.09.2015, conform procesului verbal de predare-primire nr. ISE 593/21.09.2015, dna (…) a predat autovehiculul marca Dacia cu numãrul de înmatriculare (…) d-lui (…) sef serviciu electromecanic, autovehiculul era functional, ITP valabil – 09.10.2015, RCA valabilã – 31.03.2016 si rest în rezervor 7 litri. Desi autovehiculul a fost adus de la Bucuresti la Petrosani, dna (…) nu a întocmit foaie de parcurs pentru deplasare, nu a prezentat bon fiscal pentru alimentarea cu combustibil, dar în schimb a decontat contravaloarea combustibilului necesar deplasãrii cu autoturismul proprietate personalã. De asemenea, dna (…) a achizitionat în data de 16.09.2015, de la OMV-Petrom din localitatea de domiciliu Afumati-Voluntari, rovinieta, valabilã o sãptãmânã, mai aratã raportul.

În aproape doi ani de zile, extensia Complexului Energetic Hunedoara de la Bucuresti a TOCAT peste 100 de mii de lei. “S-a constatat faptul cã în perioada verificatã 01.01.2015-30.11.2016, totalul cheltuielilor cu angajatul (…) (salarii, bonusuri, diurna, combustibil, etc) au fost în sumã de 111.372,91 lei, din care ordine de deplasare (diurnã, combustibil, cazare – 26 zile), în perioada ianuarie – decembrie 2015 în sumã de 7.523,67 lei, cheltuieli cu combustibilul local-Bucuresti (BVCA-uri pentru autoturismul proprietate SCEH SA), în perioada ianuarie – septembrie 2015: 2.719,24 lei, cheltuieli de naturã salarialã, în perioada de referintã (ianuarie 2015-noiembrie 2016): 101.130,00 lei”, aratã raportul.

Posibile FAPTE PENALE Si desfacerea contractului de muncã

Nu mai putin de 8 abateri grave au fost retinute în sarcina Ionicãi Nuta Stamin Purcaru. si asta numai pentru perioada care a vizat controlul. Având în vedere neconformitãtile/neconcordantele/inadvertentele, inclusiv indicii din care pot rezulta presupuneri rezonabile cã activitatea depusã de dna (…) în perioada de referintã, în cadrul Reprezentantei Huila Bucuresti, nu a fost una conexatã la prevederile legislatiei specifice, cu respectarea normelor de conduitã eticã, a fisei postului si a prevederilor regulamentului intern, dintre aceste abateri enumerând:

– efectuarea delegatiilor, decontarea cheltuielilor de deplasare (lipsa dovezilor privind prezenta acesteia în sediul S CEH SÃ, pentru toate delegatiile efectuate)

– prezentarea de documente neconforme pentru decontarea combustibilului (ex: 3 bonuri fiscale cu alimentare în 18 minute, la douã pompe de benzinã si cu o cantitate mai mare decât capacitatea rezervorului)

– întocmirea referatelor de necesitate si rapoartelor de activitate de cãtre o altã persoanã în cazul delegatiilor

– ridicarea de cãtre o altã persoanã a sumelor aferente delegatiilor de la sediul S CEH SA

– lipsa documentelor întocmite/semnate/elaborate de aceasta în perioada de referintã (Directia Financiarã neputând pune la dispozitia echipei astfel de documente), inexistenta acestora având caracteristici cu potential neconform în legãturã cu prezenta efectivã a acesteia la serviciu, conform programului de lucru si a documentelor asociate prestãrii unei activitãti curente (corespondente, înscrisuri doveditoare, e-mailuri, etc) în afara celor conexate la efectuarea demersurilor privind compensãrile (acestea având caracter ocazional, pe parcursul unei luni calendaristice)

– prezenta (conform documentelor prezentate de Directia Financiarã si Serviciul RU) în acelasi timp la sedintele de compensare din Bucuresti si la sediul SCEH SA, conform delegatiilor, sau în perioadele de concediu de odihnã

– efectuarea si evidentierea zilnicã a pontajului (tabele transmise doar la sfârsitul lunii, privind prezenta acesteia la serviciu, fãrã a fi semnate/însusite de conducãtorul entitãtii-directorul financiar)

– utilizarea autovehiculului proprietate SCEH SA, local-Bucuresti (5.901 km, 3-4 ore zilnic în trafic, medie de 7-8 rute zilnic), având în vedere starea tehnicã functionalã a acesteia (dupã predarea la Prestserv a autovehiculului acesta nu a mai fost utilizat)

În sarcina sotiei lui Stamin Purcaru au fost retinute o serie de abateri grave. Acestea pot avea inclusiv tentã PENALÃ. Numai cã dupã finalizarea controlului, nevasta presedintelui CA al CEH s-a îmbolnãvit subit.

“Echipa de control apreciazã faptul cã, la revenirea din concediu medical a dnei (…) – consilier de specialitate la Reprezentanta Huila Bucuresti, se impune constituirea imediatã a unei comisii de cercetare disciplinarã prealabilã, la nivelul executivului S CEH SÃ (în componenta cãreia sã fie numiti salariati din cadrul conducerii societãtii si din structura E.O-Serviciul Juridic), care sã analizeze cu obiectivitate si responsabilitate maximã, abaterile disciplinare constatate de echipa de control, inclusiv din perspectiva juridicã a oportunitãtilor/necesitãtii de efectuare a demersurilor legale specifice conexate sãvârsirii unor potentiale fapte de naturã penalã (dacã se considerã cã acestea întrunesc toate aspectele constitutive ale unei/unor infractiuni). În functie de gravitatea abaterilor disciplinare sãvârsite de salariat, avându-se în vedere:

– gradul de vinovãtie a salariatului

– consecintele abaterilor disciplinare

– comportarea generalã în serviciu a salariatului, comisia de cercetare disciplinarã prealabilã, va analiza si va lua în considerare cã sanctiunea disciplinarã aplicatã de angajator sã fie în conformitate cu CCM în vigoare, inclusiv cu aplicarea art. 201. (1), litera e) “desfacerea disciplinarã a contractului individual de muncã”

De precizat este faptul cã activitatea de la Reprezentanta Huila Bucuresti a ajuns si în atentia politistilor.

Timp de 18 ani, la Bucuresti a functionat o reprezentantã a societãtii miniere din Valea Jiului. Indiferent de denumirea sub care a functionat, Compania Nationalã a Huilei, Societatea Nationalã a Huilei sau Complexul Energetic Hunedoara, reprezentanta de la Bucuresti a fost mentinutã activã. Feedback-ul de la Bucuresti a tins însã spre zero, asta în timp ce angajatii erau plãtiti pentru a facilita accesul conducerii de la Petrosani la diferite ministere. Anii de glorie ai mineritului din Valea Jiului au permis societãtii miniere sã înfiinteze diferite puncte de lucru aflate la mare distantã de sediul principal. Reprezentantã Huila a Complexului Energetic Hunedoara, cu sediul la Bucuresti a aniversat majoratul. Timp de 18 ani, la Bucuresti au fost angajate persoane cu cartea de muncã la CEH (SNH, CNH, etc…) pentru a realiza o punte de legãturã între ministere si compania minierã. Efectul însã tinde spre zero.

Monika BACIU

12 thoughts on “RAPORT SCANDALOS / Activitatea sotiei lui Stamin Purcaru poate avea efecte penale

  • 4 mai 2017 at 06:24
    Permalink

    Incredibil! Pai între Purcaru Stamin si CEH exist? clar o mare incompatibilitate. Din cauz? de…sotie! Îmi place tot mai mult Melczer!! Dar l-au mazilit tipic balcanic!!!!

    Reply
  • 4 mai 2017 at 10:07
    Permalink

    Ce oameni mizerabili !!! Te apuca greatza cind vezi pina unde se pot coborii !!Oameni ca ei (cozi de topor),au dus la degradarea CEH…..Au furat tot ce se putea,…de pe capul amaritilor din subteran. Acesti nemerici ar trebuii sa primeasca pedepse exemplare ,…si nu sunt putini…….

    Reply
  • 4 mai 2017 at 10:20
    Permalink

    cainii latra ursul merge……..

    Reply
  • 4 mai 2017 at 10:25
    Permalink

    V? trimit eu ponta jul Doamna Cocuti Alina de la Reprezentanta ,s-a angajat în martie a început serviciul pe 4 aprilie ,a venit de la 10 jumate zilnic iar din 14 aprilie a stat acas? pna în 2 mai ?i e ponta ta la serviciu,Cum vi se pare ?sta? ,E frumos?

    Reply
  • 4 mai 2017 at 10:37
    Permalink

    Corectul Melczer a angajay la reprezentan?a pila lui Molot adica pe Alina Cocuti care vine la serviciu cand are chef adica este pontata fictiv din 14 aprilie pana in 2 mai..acestea sunt fapte de natura ..posibil penale..dle Nica si Melczer ? Ati fost informati de acest lucru dar tolera?i pontajul trimis de Modrea. foarte bine. Verifica?i si celelalte delegatii ale complexului ….. ati pl?tit care apricimativ 10 mii de lei timp de aproximativ un an la Stoicuta Oana fiind la Bucuresti cu cazare fara acte….saraca nu a gasit hotel….aveti ce verigica trebuie doar sa vreti…..Mai penali ca Nica si Melczer oricum nu exista….si apropo cereri toate angajarule f?cute de ei pe plicuri grele.

    Reply
  • 4 mai 2017 at 10:39
    Permalink

    Corectul Melczer a angajat la reprezentan?a pila lui Molot adica pe Alina Cocuti care vine la serviciu cand are chef adica este pontata fictiv din 14 aprilie pana in 2 mai..acestea sunt fapte de natura ..posibil penale..dle Nica si Melczer ? Ati fost informati de acest lucru dar tolera?i pontajul trimis de Modrea. foarte bine. Verifica?i si celelalte delegatii ale complexului ….. ati pl?tit care apricimativ 10 mii de lei timp de aproximativ un an la Stoicuta Oana fiind la Bucuresti cu cazare fara acte….saraca nu a gasit hotel….aveti ce verifica trebuie doar sa vreti…..Mai penali ca Nica si Melczer oricum nu exista….si apropo cereri toate angajarile f?cute de ei pe plicuri grele.

    Reply
  • 4 mai 2017 at 14:58
    Permalink

    Sefa resurselor unane de la CEH dna Rascolean partasa la pontajul fictiv al Alina Coduri.

    Reply
  • 4 mai 2017 at 16:01
    Permalink

    Adevarul ca baba e inca buna de un clei….

    Reply
  • 4 mai 2017 at 18:41
    Permalink

    Clar, nici Melczer nu e un sfant!!! Dar a reusit sa „starneasca” gunoiul de la Reprezentanta CEH!!! Si domnilor tineti cont ca d-na Purcaru a luat bani aproape degeaba de vreo 20 de ani!!!! Si apropos, Corpul de Control ar putea verifica si activitatea d-nei Alina si d-nei Modrea B. In CEH sunt specialisti in normare!!!! Cum este normata munca doamnelor? Ce fac dumnealor in 8 ore!!!!!!!!!!! In timp ce unii angajati (adica , mai mereu aceeasi!) sunt bataia de joc a sefilor care nu stiu decat sa ceara situatii nerealiste (pt ca nu se pricep!! ma refer la sefii pusi pe functii nemeritate!!! si care sunt cei mai multi!!) Aceste situatii sunt cerute pentru a plati polite unii altora si … „proastele de la economic si de la RU” isi macina nervii, sanatatea, isi imbolnavesc ochii si muncesc cand pentru Purcaru (situatia de acum, ca sa-l combata pe Melczer pentru „afrontul” cu sotia) , cand pentru Stancu, cand pentru Melczer…,etc. S-ar putea ca mai tarziu sa se supere si dl Resmerita si iar…alta situatie! Oameni buni, unii chiar avem de lucru!!! Serios! ! Lasati-ne sa lucram ceea ce trebuie , nu sa lucram pentru a va razboi in presa pe baza documentelor cerute ! Redistribuiti-le pe d-nele de la Reprezentanta , in teritoriu daca nu au ce lucra in 8 ore!!! Mi-e teama ca unele s-au deprofesionalizat!!!!!! Dar avem rabdare, se poate reinvata ceea ce se presupune ca stiai odata!!!

    Reply
  • 5 mai 2017 at 07:31
    Permalink

    E car ?i cine e?ti, nu mai judeca oameni f?r? sa-cuno?ti, unii ajung pe func?ii pt.ca sint capabili,al?ii pentru ca sint curvari

    Reply
  • 5 mai 2017 at 09:48
    Permalink

    Corpul de control verifica doar anumite persoane indicate de Nica, Vergi Popescu, J ujan….ei nu se pot autosesiza s?racii….vai mama lor.
    Este usor sa denigrezi dar cu siguranta ii vine rândul si la Nica, Melczer….Si ei stiu ca au facut o groaza de ilegalitati dar incet incet vor iesi la cercetari ” corectii” astia.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *