Terenul de sport al cabanei Jiet a fost inaugurat de 1 mai. La fix douã luni de când conducerea CEH a predat terenul de sport minei Livezeni, acesta a fost reabilitat si dat în folosintã. Cu investitii minime, terenul a fost redat circuitului. Astfel, terenul de sport este din nou functional, acesta putând fi utilizat de sportivi.  “Am inaugurat terenul de fotbal de la Jiet. Am vrut astfel sã redãm terenul pasionatilor de fotbal, dar si sã crestem veniturile societãtii. Închirierea terenului de sport aduce bani la buget”, spune Mihael Melczer, directorul general al CEH.

Cabana si terenul de sport de la Jiet, aflate în proprietatea Complexului Energetic Hunedoara au fost transferate la mina Livezeni, de la PrestServ. Terenul de sport s-a aflat într-o stare avansatã de degradare, dupã inundatiile din vara anului 2015.

Afaceri dubioase

Terenul de fotbal a fost închiriat unei societãti de cãtre Consiliul de Administratie al CEH, în urmã cu câtiva ani, contra sumei de 1138 de lei/lunã. Asta în conditiile în care numai pe o zi, în urma închirierii terenului Complexul Energetic Hunedoara putea obtine peste 1000 de lei. Zilele viitoare vom relata, pe larg, modul în care s-a desfãsurat tranzactia.

Monika BACIU