Circ cât casa în fata Judecãtoriei Petrosani, unde un bãrbat din Petrila a vrut sã-si dea foc, dupã ce, în prealabil, a notificat autoritãtile despre intentia sa.

Bãrbatul se judecã pentru o bucatã de pãmânt cu o mãtusã de a lui si spune cã este nedreptãtit de autoritãtile locale, dar si de instantele de judecatã. Ajuns la capãtul puterilor dupã ani de zile de procese, dar si cu nervii întinsi la maximum, Ioan Jura a anuntat cã se va autoincendia chiar în sala de judecatã. Nu este pentru prima datã când protesteazã. Anul trecut a fãcut greva foamei, din acelasi motiv, iar în data de 10 iunie si-a dat foc în sectia de votare unde tocmai îsi exprimase dreptul constitutional. Eu am anuntat cu o lunã de zile înainte ceea ce vreau sã fac si am, trimis si la Bucuresti, la Înalta Curte de Casatie si Justitie. Stiu cã autoincendierea nu este laglã, dar nici ec a fãcut mãtusa mea cu mine nu este legal”, a precizat protstatarul. Acum bãrbatul se teme si cã va fi ridicat de politisti. „Pentru incendierea de la sectia de votare am deja dosar penal si când am depus la politia Petrosani cerere pentru autoincendiere mi s-a spus, mai în glumã, mai în serios, cã voi fi sanctionat cu amendã foarte mare si cã voi face si puscãrie”, spune Jura.

Zona a fost asiguratã de echipaje ale Ambulantei, SMURD, Jandarmi si pompieri, pregãtiti sã intervinã în orice moment. „Am fost solicitati pentru a asigura mãsuri PSI în cazul unei autoincendieri dar, în urma discutiilor cu persoana respectivã, aceasta si-a amânat gestul”, a declarat Gheorghe Boha, reprezentantul Detasamentului de Pompieri Petrosani. Mai mult, fortele de ordine au fãcut si pe psihologii cu protestatarul, pe care au încercat sã-l determine sã renunte la gestul sãu, pentru cã asa nu va rezolva nimic, iar problemele sale de sãnãtate se vor agrava chiar.

Pânã sã ajungã la proces bãrbatul, sedinta de judecatã s-a terminat. Ioan Jura spune, însã, cã nu va renunta la gestul sãu si cã, data viitoare, nu va mai anunta pe nimeni despre intentia sa, pentru cã nu mai are încredere în institutiile statului.

Carmen Cosman