Cu multã ambitie, curaj, cu obiective bine stabilite, si o mânã de copii cu adrenalinã, Alin Kontos, a reusit o premierã în Valea Jiului. A plecat cu 10 copii la un concurs de înot si s-a întors de acolo pe podium. Cum a fost posibil, ne spune chiar unul dintre pustii care si-au stabilit bine obiectivele.

„Prima datã am învãtat sã înot asa, amator, iar apoi am decis sã merg la bazin si sã fac înot mai intens. Am ajuns sã cunosc din ce în ce mai mult si acum am vise mari. As doi sã ajung ca si marele campion Michael Phelps”, spune Raul Cazan, înotãtor, care s-a întors pe locul II de la Resita. Mai are pânã sã îsi îndeplineascã visul, dar e ambitios si pregãtit pentru viitoarea etapã. Ideea de a-l selecta pentru concursuri, însã, i-a apartinut antrenorului sãu, care crede în copiii pe care îi provoacã sã participe si are deja si reusite notabile.

„Am copii care muncesc foarte mult si chiar au meritat sã câstige acest concurs. Am avut 5 copii pe podium:  un loc I, douã locuri II, douã locuri III. La Resita, la bazinul olimpic, am participat la invitatia celor de acolo, la Cupa Iepurasului. Este un început promitãtor. Au fost câte douã probe, 50 de m krawl, 50 m spate si am câstigat”, spune Alin Kontos, antrenorul copiilor, care se întâlneste cu ei de douã sau de trei ori pe sãptãmânã.

8-1

Competitia amicalã s-a desfãsurat la începutul acestei luni, la Bazinul Olimpic Resita, iar copiii s-au descurcat remarcabil. Se antreneazã sãptãmânal si muncesc cu drag, lucru pe care îl recunosc si ei, iar acestea sunt primele rezultate notabile, ce pun în valoare investitia de la Petrosani. „Multumesc pe aceastã cale primarului Tiberiu Iacob Ridzi, cã a avut initiativa de a construi în Vale un astfel de bazin, dând astfel posibilitatea copiilor sã descopere acest sport minunat. Încep sã se vadã rezultate si asta conteazã mult. Întâi lucrãm pe rezistentã, apoi pe vitezã, iar ceea ce au reusit ei este notabil. Este lucru mare doar sã termini acel culoar de 50 de m, dar sã îl si câstigi, asa cã pe noi toti ne motiveazã”, a mai adãugat antrenorul copiilor Alin Kontos.

Multi au venit cu fricã, fãrã sã stie sã înoate, iar într-un an si jumãtate au obtinut primele medalii pe un podium, la categoria lor de vârstã. Toate acestea i-au încurajat si acum spun cã vor merge si la alte concursuri.

„Pentru urmãtoarea competitie care va fi la Turda deja mã antrenez si sper sã vin cu o medalie si de acolo”, ne-a precizat Raul, care acum sperã sã urce cu încã o treaptã.

Cel mai mic participant are doar 5 ani si este o fetitã, Amalia Leuca, care a terminat proba, fãrã sã  abandoneze, asa cum s-a întâmplat cu restul participantilor la concurs.  Pe podium au ajuns si Albert Cioarã, Lucas Damian , Sara Burghiu, Bianca Loew, Rares Pârcãlabu, Alexandru Paul-Luca, Robert  Pavel si Antoniu Szedlacsek.

Diana Mitrache