Obiceiuri din Sãptãmâna Mare / “Crãciunul este sãtul, iar Pastele este fudul”

Postul Pastelui se încheie cu Sãptãmâna Mare, a patimilor lui Hristos. Extraordinara bogãtie a obiceiurilor populare venite de peste timp aratã o preocupare majorã a românilor pentru credintã si pentru a marca fiecare moment/sãrbãtoare cu atentia cuvenitã. Comuniunea cu Dumnezeirea, cu natura si convingerea cã moartea nu existã, a fãcut cã traditiile sã retrãiascã, pânã la amãnunt, istoria…

Joimãrita pedepseste aspru lenesii

În aceastã sãptãmânã, conform ”Crestin Ortodoxie”, curtile sunt mãturate, surile sunt curãtate de gunoaie, gardurile sunt reparate, santurile sunt curãtate de nãmol si adâncite. Casele trebuie sã strãluceascã de curãtenie pentru cã ele „te blestemã dacã Pastile le prind necurãtate”.  În lunea Sãptãmânii Mari se scoate totul la aerisit, se lipesc si se  vãruiesc casele iar mobilierul este spãlat si reparat. Pânã miercuri, inclusiv, sunt permise muncile în câmp. Dupã aceastã zi  bãrbatii trebãluiesc pe lângã casã, ajutându-si nevestele la treburile gospodãresti. În Joia Mare, data limitã slujbelor speciale dedicate mortilor, fiecare familie duce la bisericã colaci,  prescuri, vin, miere de albine si fructe pentru a fi sfintite si împãrtite, apoi,  de sufletul mortilor, parte preotului, parte sãtenilor aflati la bisericã, în cimitir sau pe la casele lor.

Pânã la Joia Mare, femeile se strãduiau sã  termine torsul de frica Joimãritei care, în imaginarul popular era o femeie cu o înfãtisare fioroasã ce pedepsea aspru lenea nevestelor sau a fetelor de mãritat. Uneltele de torturã ale Joimãritei erau cãldura, oalã cu jãratec, vãtraiul sau cârligul pentru foc. Aceastã fiintã mitologicã folosea mijloace cumplite de torturã: ardea degetele si mâinile fetelor si femeilor lenese, le pârlea pãrul si unghiile si incendia fuioarele de cânepã gãsite netoarse. De multe ori nici flãcãii lenesi, cei care nu terminau de reparat  gardurile sau nu îngrijeau bine animalele pe timpul iernii, nu erau iertati de aceste pedepse. De fapt, Joimãrita era, la origini, o zeitate a mortii care supraveghea focurile din Joia Mare si care, treptat,  a devenit un personaj justitiar ce pedepsea lenea si nemunca.

Focuri pentru întâmpinarea mortilor care vor sosi

Conform traditiei, în noaptea ce premerge Joia Mare sau în dimineata acestei zile se deschid mormintele si sufletele mortilor se întorc la casele lor. Pentru întâmpinarea lor se aprindeau focuri prin curti, în fata casei sau în cimitire, crezându-se cã, astfel, ei aveau posibilitatea sã se încãlzeascã. Focurile de Joi-Mari erau ruguri funerare aprinse pentru fiecare mort în parte sau pentru toti mortii din familie si reprezentau o replicã precrestinã la înhumarea crestinã din Vinerea Mare.

4-1

Aceste focuri se deosebesc de focurile ritualice de peste an – focurile de Mucenici, de Lãsatul Secului, de Sân – George sau de Sânziene. Ele se fãceau din plante considerate a avea virtuti magice (alun, boz, tei) ce erau adunate de cãtre copii sau de cãtre tinerele necãsãtorite. Focurile se înconjurau cu tãmâie si agheasmã, în jurul lor se asezau scaune „pentru mortii ce urmau sã soseascã” si se dãdea de pomanã copiilor, vecinilor si rudelor. Obiceiul se mai pãstreazã în unele sate din zona montanã purtând denumirea de „încãlzitul mosului” dar, de cele mai multe ori, semnificatiile sale nu mai sunt cunoscute, el având mai ales caracter de divertisment.

Joia – cozonacii si pascã

Joia Mare este ziua în care, de regulã, se preparã cele mai importante copturi pascale: pasca,cozonacii cu mac si nucã si babele coapte în forme speciale de ceramicã. Pasca, cea mai importantã copturã ritualã a Pastelui, se face din fãinã de grâu de cea mai bunã calitate, cernutã prin  sitã deasã, si are, cel mai adesea, forma rotundã.  Altã datã, cojile ouãlor folosite la pascã nu se  aruncau si nici nu se ardeau. Ele se strângeau cu multã grijã într-un vas special si se aruncau în Sâmbãta Pastelui pe o apã curgãtoare crezându-se cã, astfel, gãinile si puii aveau sã fie pãziti de uliu peste varã. Se mai credea cã, în felul acesta, se dãdea de stire Blajinilor – popor mitic care trãia sub pãmânt – cã se apropie cea mai mare sãrbãtoare a crestinilor.

4-2

Desculti, prin rouã

Ultima vineri din Postul Mare este numitã  Vinerea Pastilor, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagrã, Vinerea Seacã sau Vinerea Mare. Conform traditiei crestine, este, ziua în care Iisus a fost rãstignit si a murit pe cruce pentru rãscumpãrarea neamului omenesc de sub jugul pãcatului strãmosesc. Din aceastã cauzã Vinerea Mare este zi de post negru. În Vinerea Mare este interzis a se face copturi. Existã credinta cã dacã cineva se încumetã a coace în aceastã zi face mare pãcat, iar coptura nu este mâncata nici mãcar de pesti. În Vinerea Mare, dimineata, înainte de rãsãritul soarelui, oamenii alergau desculti prin rouã sau se scãldau tainic în ape curgãtoare crezând cã, în felul acesta, vor fi sãnãtosi pe tot parcursul anului. Seara, însã, întreaga suflare a satului mergea la bisericã pentru a participa la slujba de scoatere a aerului si pentru a trece pe sub acesta, în scopuri terapeutice.

Sacrificarea mielului  si cãmasã nouã

Sâmbãta Mare este ultima zi de pregãtire a Pastilor, când femeile trebuie sã pregãteascã marea majoritate a mâncãrurilor, sã deretice prin încãperi si sã facã ultimele retusuri la hainele noi pe care urmau sã le îmbrace în zilele de Pasti. De obicei, în Sâmbãta Mare are loc si sacrificiul mielului, din carnea cãruia se pregãtesc mâncãruri traditionale. Spre deosebire de Crãciun, pentru Pasti nu se pregãtesc prea multe feluri de mâncare, de unde si zicerea: „Crãciunul este sãtul, iar Pastele este fudul”. Principala grijã a oamenilor, înaintea Pastilor, este aceea de a-si primeni hainele, fiecare gospodinã trebuind sã aibã o cãmasã nouã, cusutã în mod special, iar bãrbatii mãcar o pãlãrie nouã. Sâmbãtã seara fiecare gospodinã îsi pregãteste cu grijã cosul ce urmeazã a fi dus la Bisericã, pentru sfintire.

Ileana Firtulescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *