Dacã echipa de seniori a Jiului a cam scârtâit în sezonul 2011-2012, în schimb cei mai mici juniori sunt fala clubului alb-negru din Lunca Jiului.

Dupã ce echipele Clubului Jiul Petrosani au încheiat en fanfare în clasamentele pe serie, în campionatul judetean Hunedoara, ele au participat la faza turneului final pe judet, unde s-au impus categoric atât la juniori D (12-13 ani) cât si la juniori E (10-11 ani).

La juniori D (gr. 1999-2000), pustii antrenati de Avram ”Vutã” Moldovan (41 ani), alãturi de cei ai Universitãtii Petrosani (antr. Lulu Homan), au participat în perioada 5 apr. – 12 mai 2012, alãturi de alte patru echipe din seria Valea Muresului, la jocurile disputate la Bretea Românã si Bãcia.

Jiulistii lui Vutã Moldovan (si el, la rândul lui, fost la juniorii si tineretul Jiului cu generatia lui Bebe Fage, Fl. Iordache, Cioabã, Ilie Botezatu s.a.), fostul fotbalist de la Minerul Stiinta Vulcan, Gloria Cornesti, Inter Petrila sau Universitatea Petrosani, si-a dovedit mãestria si în calitate de antrenor cu cei mici, ajungând în aceastã fazã. Echipa lui s-a calificat la turneul zonal (22-25 mai a.c.), alãturi de câstigãtoarele din judetele Arad, Timis si Caras-Severin, probabil la Arad sau Timisoara.

Echipa care a reusit performanta: Sãvescu – Popa, Fertu, Keszeg, Diaconu – Cr. Duma (Oancea), Anghel, Mih. Popa, Marcu (Bejan) – R. Popescu (Frangu), Serban (R. Stefãnoaica). De mentionat performanta antrenorului Avram Moldovan care reuseste a patra oarã consecutiv câstigarea titlului de campion judetean cu echipele de copii.

La juniori E (gr. 2001-2002), jiulistii antrenati de Damian Militaru au încheiat neînvinsi la turneul final judetean, cu numai douã goluri primite având cea mai bunã apãrare. Vor juca la turneul din 17-20 mai a.c., la Arad, alãturi de campioanele din judetele Gorj, Timis, Arad, Mehedinti si Caras-Severin urmãtorii: Mihalache (Knebel) – Al. Szep (Lampo), Istrate, Turdean (Gociu), D. Szep (Cl. Miron), A. Huza (Irimia), Ghiur (R. Stefãnoaica), Vulpe (Dobrin).

12-1

Antonio, fiul lui Daniel

Micutul Antonio Huza de la juniori E este antrenat de tatãl sãu, Daniel Huza, fostul jucãtor al Jiului în perioada 1991-94, 1995-98 si 2000-2001 si apoi antrenor al echipei mari (2009-2011), fiind un jucãtor extrem de talentat. Tot în echipa lui Militaru si Huza joacã doi frati, Alexandru si Daniel Szep, copiii fostului jucãtor de la Minerul Lupeni si Minerul Uricani, Dacian Szep.

A tacantul… schior!

Radu Popescu, unul dintre atacantii lui Vutã Moldovan este si un foarte bun schior. El participã la numeroase campionate nationale unde a reusit numeroase locuri 1 si 2 la nivel de tarã.

Frate, frate, dar…

Pustiul Radu Stefãnoaica, un atacant penetrant pentru ambele echipe, are o mare bucurie: atunci când îi dã gol fratele sãu mai mare, Dragos (16 ani), care este portar la echipa de juniori A1 judeteni, ce joacã în Liga a IV-a.

GENU TUTU