Gunoiul de la Petrosani, întâi dus la Horezu si apoi de la Petrosani la Vulcan

S-a creat un adevãrat vacarm în gestionarea deseurilor menajere ale întreg judetului Hunedoara si totul din vina contestatiilor pentru deponeul de la Bârcea Mare. Trei firme se bat în contestatii si un întreg judet suferã de pe urma gestionãrii deseurilor menajere.

Presedintele Consiliului Judetean Hunedoara, Mircea Bobora spune acum cã gunoiul din Valea Jiului pleacã la Horezu, iar o parte din cel ce a fost depus deja în deponeul de la Dâlja va ajunge la Vulcan, chiar dacã groapa a fost teoretic închisã de luni bune.

„E parteneriatul cu Vulcanul, prin care încercãm ca o parte din ecologizarea deponeului provizoriu sã fie dus pentru profilarea definitivã a gropii de la Vulcan, iar partea cealaltã va fi dusã la Bârcea. Dacã nu l-am profila cu asta, ar trebui cã aceiasi cantitate, ca volum, pentru profilare, sã o aducem de pe lunca Muresului, sau mai stiu eu de unde”, a precizat Mircea Bobora, presedintele C J Hunedoara, care a admis cã acum nu poate duce direct gunoi la groapa de Vulcan, pentru profilare cã ar fi ilegal si cã trebuie dus tot la Horezu.

Groapa de la Vulcan va fi închisã tehnic si peste ea va fi sãditã iarbã, iar Gheorghe Ile sustine aceiasi idee, cã va lua gunoi din deponeul de la Petrosani, dar numai dupã un timp si nu chiar acum, când masinile duc gunoi la Horezu.Vina este, însã, a celor care acum contestã licitatiile. Pânã  când totul va functiona, însã, vor fi câteva firme care vor face treaba provizoriu.

1-1

1-2

„Din luna mai, suntem obligati sã ducem tot ce înseamnã deseuri pe deponeul de la Bârcea si vom ecologiza si deponeul provizoriu de la Petrosani, pe care l-am gândit foarte bine si vom rezolva si problema transferului deseurilor tot la Bârcea, sau, pentru profilarea gropii neconforme de la Vulcan. Au fost contestatii fãcute de cele 3 societãti, care vor continua operatia de licitatie, contestatii care au fost fãcute la caietul de sarcini. A doua variantã, caietul de sarcini a fost acceptat de Compania Nationalã de Solutionare a Contestatiilor, dar un lucru m-a surprins absolut neplãcut: douã din cele 3 companii au dat în judecatã Compania Nationalã de Solutionare a Contestatiilor, care ne-a dat dreptate nouã. Nu putem amâna la infinit un proiect care va fi o solutie efectiv”, a mai adãugat Mircea Bobora.

Proiectul este deja întârziat de 4 luni cel putin si deseurile nasc vii dispute în interiorul oraselor si al localitãtilor, tocmai de aceea se va miza acum pe încredintarea acestui serviciu unor firme, ce ulterior vor face loc celor 3 care acum se bat în contestatii. Totul ar putea sã dureze, potrivit presedintelui Consiliului Judetean Hunedoara cel mult 10 luni, timp în care Mircea Bobora garanteazã pentru cele 5 sau 6 firme ce vor gestiona situatia provizoriu, sustinând cã au si masini si angajati care sã facã treaba corect.

Diana Mitrache

One thought on “Gunoiul de la Petrosani, întâi dus la Horezu si apoi de la Petrosani la Vulcan

  • 6 aprilie 2017 at 11:02
    Permalink

    asa se ntampla cand alesii nostri nu raspund cu buzunarul de deciziile luate bani aruncati pe apa sambetei au gandit foarte bine groapa de la dalja trancalaii …….

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *