Bugetul local al municipiului Lupeni a fost prezentat. Primele prognoze aratã cã veniturile sunt mai mici decât cheltuielile, însã pe parcursul anului se poate realiza echilibrarea. Pentru anul acesta sunt prognozate si investitii. “Bugetul local al municipiului Lupeni pentru anul 2017 se stabileste la venituri în sumã de 37407,18 mii lei si la cheltuieli în sumã de 42444,03 mii lei”, aratã proiectul de buget al municipiului Lupeni pentru anul 2017.  Potrivit primarului interimar al municipiului Lupeni, bugetul se va echilibra pe parcursul anului.

“Bugetul se poate echilibra pe parcursul anului. Noi l-am structurat în functie de încasãri si l-am stabilit corect sã stim de unde ne reglãm si cum. Dacã îl facem numai sã fie fãcut si nu e cinstit ne mintim singuri. Mai bine sã fie cum e în realitate. Cu încasãrile stãm foarte bine, chiar si la gunoi vine lumea si încheie contracte. Am crezut cã oamenii vor fi reticenti, dar vin si încheie contractele. Stãm mai bine decât anul trecut”, a declarat Iacob Mesaros, primarul interimar al municipiului Lupeni.  Potrivit edilului, în buget sunt cuprinse si investitii. “Am adãugat la unele lucrãri, la altele am rãmas sã mai tãiem sã punem în alte pãrti. Asteptãm sã vedem exact ce se va întâmpla cu proiectele care le-am depus pe OUG 28, la Bucuresti si dacã vom mai primi fonduri de la ADR ceea ce era prevãzut acum vom muta în altã parte. Dar asteptãm sã vedem ce primim de la ADR”, a mai spus sursa citatã.  Bugetul municipiului Lupeni aferent anului 2017 va fi aprobat abia în luna aprilie.

Monika BACIU