Vin bani la Lupeni si primarul interimar se bazeazã pe sumele ce îi revin si spune cã are în plan o serie de proiecte comunitare.  Asfaltul va ajunge în locuri în care nu a ajuns niciodatã si asta în conditiile în care Lupeniul este unul dintre cele 3 municipii ale Vãii Jiului, iar oamenii care locuiesc pe artera ce duce spre statiunea Straja vor avea canalizare. Toate se bazeazã, dupã cum sustine Iacob Mesaros, pe suma 550 de mii de lei ce sunt sume ce vin de la Consiliul Judetean Hunedoara din TVA, iar acum suma a fost suplimentatã special pentru Lupeni cu 100 de mii de lei.

„Trotuare, drumuri, repararea scolii nr 2 din Bãrbãteni, o bazã sportivã pe terenul Preparatorul din Lupeni, dar si alte lucrãri absolut necesare sunt deja în derulare. Vrem sã facem infrastructura pe strada Pomilor, care niciodatã nu a fost reabilitatã. Dacã putem continua cu canalizarea în Straja, atunci 90 de case vor racordate pentru prima datã la canalizare”, a spus Iacob Mesaros,  primar interimar al municipiului Lupeni.  Nu vor lipsi nici proiectele cu finantare europeanã, iar pentru astfel de proiecte echipa de la Lupeni a fost prezentã la o consfãtuire cu reprezentantii ADR Vest care au dat consultatii la Deva. „Am discutat chiar marti cu cei de la Consiliul Judetean Hunedoara si de la ADR Vest despre proiectele de finantare, pentru scoli, iluminatul public, extinderi de retele electrice si toate au fost punctate ca viitoare proiecte”, a adãugat primarul interimar.  Mai mult, la Lupeni se planteazã copaci si Iacob Mesaros spune cã are în plan cel putin 1.000 de arbori pe care sã îi planteze în urmãtoarea perioadã, pentru cã o parte a celor care sunt deja în oras trebuie tãiati din diverse motive. „Dorim sã facem acest lucru în momentul în care vom avea Registrul spatiilor verzi, un obiectiv prins pe bugetarea din 2017. Vom gãsi o firmã care sã facã aceastã lucrare si atunci, împreunã cu Garda de Mediu, vor stabili exact ce copaci trebuie tãiati si care doar toaletati, ca sã nu mai existe nemultumiri, cã nu am respecta norme”, mai adaugã Iacob Mesaros. În plus, tot ca o premierã, acum au demarat lucrãrile pe strada Gorunului.„Aveam pregãtitã infrastructura încã din februarie, când vremea ne-a permis, iar de marti am început turnarea asfaltului în Cartierul Gorunului”, a conchis Iacob Mesaros.

Diana Mitrache