“Cine este acest Molot sã declare cã-l sustine fãtis pe Melczer în fruntea CEH si cã-i ia capul dacã nu face ce a zis el? Astea-s atitudini de nivelul anului 1990! El nu are cum sã dea ordin ce minã sã se închidã si care sã rãmânã, pentru cã s-a stabilit cã politicul nu mai are ce cãuta în desemnarea  conducerii (…) Dar sã-i spui directorului CEH cã-i sari la gât! Si dacã îi sare, ce se întâmplã? Sau e sluga lui? Mircea Molot ar trebui sã-si vadã de pensie, sã înteleagã cã i-a trecut vremea. Este presedintele unui partid cu 5%, procent la care el nu a contribuit cu nimic” – Cristian Resmeritã, senator, presedinte executiv PSD Hunedoara.

Dacã la nivel central coalitia de la putere, PSD-ALDE, pare sã functioneze fãrã probleme, în judetul Hunedoara spiritele s-au inflamat, dupã ce presedintele ALDE, Mircea Ioan Molot, a fãcut declaratii publice cã sustine conducerea Complexului Energetic Hunedoara, respectiv pe directorul general Michael Melczer.

“M-am întâlnit cu dl. Melczer într-un spatiu public pentru cã nu am nimic de ascuns. Nu i-am propus sã intre în ALDE si nici n-a intrat din câte stiu si nici nu vreau vreun sef sau sefulet existenti acum în functii. Nu-i cunosc istoricul, nu stiu ce a fãcut cu Serafinceanu, dar dacã azi îl sustin si mâine face tâmpenii, sunt primul care va cere schimbarea lui. Cred cã trebuie sã fie ca Messi, marele fotbalist – sã-si facã datoria indiferent la ce club joacã. Deocamdatã existã vointã, a reusit sã dea angajatilor din drepturile restante, tichete pe noiembrie si decembrie, plãti compensatorii, s-a fãcut si productie mai bunã… Am discutat despre o analizã care ar ajuta la pãstrarea celor patru mine. Eu l-am rugat sã analizeze dacã ar exista vreo sansã, sã existe un program. Dl. Melczer mi-a spus ce vrea sã facã, i-am urat succes, dar l-am avertizat: dacã nu vei face ce ai promis, sunt primul care sar la gâtul tãu” – a declarat Mircea Ioan Molot, în 22 februarie 2017.

Apoi a venit numirea prietenului presedintelui Molot, Cãlin Laza – fost manager al Spitalului Judetean –  în functia de director comercial al CEH, despre care presedintele ALDE a declarat cã a aflat din presã.

„Nu neg cã este unul dintre prietenii mei, dar asta nu înseamnã cã orice prieten este pus de Molot. Ce sã fac, sã-mi omor prietenii, sau sã mã dezic de ei? Nu am nimic de-a face cu aceastã numire. Si eu am aflat din presã. Încã o datã vã spun: nu Molot l-a pus! Eu chiar sunt mândru de el. A fost si un foarte bun manager al Spitalului Judetean  – cu sectii noi, cu aparaturã… Clar, nu-l voi renega!” – a precizat, la vremea respectivã, presedintele ALDE Hunedoara, Ioan Mircea Molot.

Numirea fostului primar Simion Maris în Consiliul de Administratie a CEH a fost sustinutã cu aplomb pe un post tv, Hunedoara TV, în data de 16 martie 2017, post care se stie cã-i apartine.Toate aceste lucruri au dus la cresterea tensiunilor în cadrul ALDE Hunedoara si s-au extins si la PSD.

Ca urmare, presedintele executiv al PSD Hunedoara, senatorul Cristian Resmeritã, a reactionat dupã ce declaratiile lui Mircea Ioan Molot au curs în cascadã.“Cine este acest Molot sã declare cã-l sustine fãtis pe Melczer în fruntea CEH si cã-i ia capul dacã nu face ce a zis el? Astea-s atitudini de nivelul anului 1990! El nu are cum sã dea ordin ce minã sã se închidã si care sã rãmânã, pentru cã s-a stabilit cã politicul nu mai are ce cãuta în desemnarea conducerii. Ce a fost, a fost, acum sunt alte reguli, pentru cã si altii au crezut cã ei stiu care sunt adevãratii specialisti. Ministerul face acest lucru si Consiliul de Administratie, apoi e vorba de o comisie de analizã a situatiei economice a CEH, a minelor care rãmân, nu a unui director. Am cerut sã se spunã cine este aceastã comisie…  L-a ridicat în slãvi pe directorul general spunând cã a dat angajatilor din drepturile restante, tichete pe noiembrie si decembrie, dar nu a fost meritul lui. A fost norocul cã s-a vândut atunci energie la un pret istoric, foarte bun. Dar sã-i spui directorului CEH cã-i sari la gât! Si dacã îi sare, ce se întâmplã? Sau e sluga lui? Mircea Molot ar trebui sã-si vadã de pensie, sã înteleagã cã i-a trecut vremea. Este presedintele unui partid cu 5%, procent la care el nu a contribuit cu nimic. Oamenii din ALDE au dreptate, sunt timorati pentru cã au construit greu acest partid în judet, iar Molot nu are ce sã caute acolo, sã dea el lectii. Reînvierea lui în politicã face mai mult rãu” – a declarat senatorul Cristian Resmeritã, presedinte executiv al PSD Hunedoara.

Ileana Firtulescu