Avocatul politistului Adrian Sucila, arestat preventiv pentru 29 de zile pentru corupere sexuala si act sexual cu un minor, nu stie daca clientul sau refuza, in continuare, sa manance.

La judecarea recursului de catre magistratii Tribunalului Hunedoara, Adrian Sucila a declarat ca, de la retinerea sa, nu a baut decat apa si cafea si a subliniat ca nu va manca pana nu i se va face dreptate. El sustine ca este nevinovat si ca intregul dosar este o inscenare. Daniel Tomescu, avocatul acestuia, nu stie daca clientul sau refuza, in continuare sa manance. „Nu stiu, pentru ca nu am mai luat contact cu acesta. Urma sa fiu chemat la perchezitia informatica, dar inca nu am fost chemat si nu am mai avut drum in Deva. Nu am mai fost pe la arest”, a declarat Daniel Tomescu.  Pe de alta parte, Tomescu nu a formulat, deocamdata, nici cererea de eliberare sub control judiciar. “Nu am vorbit inca cu clientul meu, dar nu vom depune acea cerere de eliberare sub control judiciar pentru ca e cam repede, tinand cont de solutia recursului. Recursul s-a judecat recent si ne judecam pe aceleasi probe, daca depunem cererea, si nu stiu daca vom avea castig de cauza”, a  mai precizat aparatorul lui Adrian Sucila, care spune ca cererea va fi depusa la momentul oprtun.

Reamintim ca Adrian Sucila este invinuit de corupere sexuala si act sexual cu un minor, fiul viceprimarului din Vulcan, Angela Stoica, dar si ca ar fi furat 500 de euro de la sotul acesteia. In acest dosar este cercetata in stare de libertate si fiica Angelei Stoica, in varsta de 19 ani, iar procurorii spun ca exista indicii cum ca ea ar fi asistat la scenele de sex dintre politist si minor.

Carmen Cosman

Raul Irinovici