Doi elevi de la Colegiul Tehnic Constantin Brâncusi din orasul Petrila au fost depistati pozitiv la testul TBC si asta dupã mai multe zile în care au stat în colectivitate. Inspectorii sanitari de la Deva au luat mãsuri imediat ce cazurile de TBC au fost confirmate, fiind vorba despre o boalã extrem de contagioasã si toti elevii, ca si profesorii acestei scoli, au fost nevoiti sã îsi facã testul TBC.

„Avem declarat de cãtre medicul pneumoftiziolog de la dispensarul de Pneumoftiziologie, în data de 3 martie, 2017, douã cazuri suspecte de  tuberculozã, la elevi de la Colegiul Tehnic din Petrila. Acestea nu aveau nicio legãturã unul cu altul, pentru cã au debutat totalmente diferit, nu erau colegi de clasã copiii, dar tuberculoza încã existã în România si suntem pe primul loc în Europa la numãrul de cazuri de TBC”, a declarat dr.Cecilia Birãu, purtãtor de cuvânt al DSP Hunedoara. Toti elevii liceului au fost nevoiti sã îsi facã teste, iar colegii de clasã a celor doi elevi cu tuberculozã au fost nevoiti sã îsi facã radiografii pulmonare. Profesorii încã sunt supusi testelor.

„S-a luat legãtura cu conducerea scolii, iar medicul pneumoftiziolog a examinat toti copiii si a fãcut testarea cu intradermorecatie cu Pipidi, la absolut toti copiii din acest liceu. Pentru clasele în care erau cei doi adolescenti s-a fãcut si examen radiologic. Nu au fost gãsit niciun caz care sã necesite internare  si alte investigatii sau tratamente. Toti profesorii sunt examinati, dar ei încã sunt programati la examenul radiologic”, a mai adãugat purtãtorul de cuvânt al DSP Hunedoara.

România detine un record trist în Uniunea Europeanã în ceea ce priveste cazurile de tuberculozã. Peste 27.000 de bolnavi sunt tratati anual de TBC, iar mai mult de 15.000 sunt cazuri noi. Rãmânem tara cu cea mai crescutã incidentã globalã a tuberculozei din UE. Catalogatã drept boala sãrãciei sau boala ascunsã, tuberculoza chinuie vietile a zeci de mii de români. Boala este provocatã de un bacil, care afecteazã cel mai des plãmânii. Se rãspândeste de la o persoanã la alta prin aer. Când oamenii cu tuse TBC pulmonarã strãnutã sau împrãstie particule de salivã, ele propagã germenii TBC în aer. O persoanã care inhaleazã acesti germeni se poate infecta.

Diana Mitrache