Tribunalul Hunedoara a suspendat, din nou, pronuntarea în dosarul insolventei Complexului Energetic Hunedoara. Abia dupã ce va fi solutionat apelul de la Curtea de Apel Alba Iulia, instanta de la Deva se va pronunta în dosar.

“A fost suspendat pânã la solutionarea dosarului aflat la Curtea de Apel Alba”, a declarat Ildiko Glãman, purtãtorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.  Complexul Energetic Hunedoara a fãcut apel la solutia Tribunalului Hunedoara, din data 7 februarie, prin care a fost respinsã cererea societãtii de intrare în insolventã.  “Respinge exceptia nulitãtii absolute a cererii debitoarei de deschidere a procedurii insolventei invocatã de cãtre societatea profesionalã Euro Quality Insolvency SPRL în calitate de administrator judiciar al Compact Security SRL în contradictoriu cu debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA. Respinge cererea de deschidere a procedurii generale a insolventei formulatã de cãtre debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA. Disjunge cererile creditorilor SC Lant Minier SRL, Societatea Armor Security SRL – în insolventã, SC Gerom International SA în insolventã – prin administrator judiciar SCP Contaudit Insolvent SPRL, SC Centrul de Calcul Info 98′ SÃ, Oscar Downstream SRL, Devatrans SRL, Societatea Nationalã de Închideri Mine Valea Jiului SÃ, SC Ginard Com SRL, Energoreparatii Serv SÃ, SC Fortex Food Distribution SRL – prin administrator judiciar Heral Consult IPURL, SC LCC Compania Cãrbunelui SRL prin administrator special Vrânceanu Cãtãlin Grigore Valentin, Serviciu de Pazã si Protectie Vispo SRL prin administrator special Moldoveanu Veronica si administrator judiciar Continvest Insolventã SPRL, Societatea Lazãr & Company SRL, SC Compact Security SRL prin administrator judiciar Euro Quality Insolvency SPRL, care se vor judeca în primul dosar înregistrat pe rolul acestei instante având ca obiect cererea creditorului de deschidere a procedurii insolventei debitoarei Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA si anume dosarul nr. 5075/97/2016.  Acordã termen în dosarul nr. 5075/97/2016 la data de 08.03.2017, pentru când se vor cita pãrtile. Cu apel în 7 zile, care se calculeazã de la comunicare, pentru absenti, si de la pronuntare, pentru cei prezenti”, aratã sentinta Tribunalului Hunedoara din data de 7 februarie 2017.

Conducerea Complexului Energetic Hunedoara declara, sãptãmâna trecutã, cã insolventa ar fi o gurã de oxigen pentru societate.  “Insolventa este un alt ajutor pentru noi. Avem sume consistente indisponibilizate în OPCOM si Transelectrica care ne vor fi accesibile odatã ce intrãm în insolventã. Suntem ca o fatã mare. În iarna asta, cãrbunele este extrem de important pentru România si va fi important în continuare. Noi ne-am pierdut în lupte pe aici si nu ne-am vãzut interesul comun, dar cãrbunele, în opinia mea, rãmâne de mare valoare pe termen mediu. La minister, în aceastã iarnã, s-a vãzut importanta cãrbunelui”,  a declarat, sãptãmâna trecutã, Mihael Melczer, directorul general al CEH. Instanta de la Alba Iulia încã nu a stabilit termen de judecatã pentru dosarul în care CEH a fãcut apel la sentinta Tribunalului Hunedoara.

Monika BACIU