A murit înecat în 20 de centimetri de apã

Bãrbatul de 57 de ani care a fost gãsit în apele pârâului Maleia, la doi pasi de centrul municipiului Petrosani, a murit din cauzã cã s-a înecat.  Acesta este rezultatul necropsiei, iar politistii au reusit sã îl identifice. Din pãcate, omul suferise recent un preinfarct si pânã în 6 martie a fost internat în Spitalul de Urgentã din Petrosani, dovadã fiind branula care i-a fost gãsitã la mânã.

El se numeste Valentin Humer, de 57 de ani, din municipiul Petrosani, si de mai multã vreme trãia pe strãzi. Era un obisnuit al canalelor, desi avea familie si o casã în zona Coloniei. Îi pãrãsise, dupã ce a cãzut în patima alcoolului. Asta i-a si adus sfârsitul, în apa pârâului ce traverseazã centrul orasului, foarte aproape de canalul de termoficare în care s-a adãpostit. A fost gãsit de niste copii, care au alertat politia. „Din primele  cercetãri efectuate în cauzã, am stabilit cã este un cetãtean din Petrosani, în vârstã de 57 de ani. Nu sunt date cu privire la o moarte violentã. Ceea ce cunoastem este cã avea afectiuni cardiace si fusese internat la Spitalul din Petrosani pentru asa ceva”, a spus Aurel Buruianã, comandantul Politiei Municipiului Petrosani, care a confirmat cã între 3 si 6 martie, omul a fost internat la cardiologie. Potrivit medicului legist Elena Lechintan, de la Cabinetul de medicinã legalã din Petrosani, bãrbatul a murit prin asfixiere mecanicã, adicã s-a înecat pur si simplu în pârâul care, în locul în care a fost gãsit, mãsoarã nu mai mult de 20 de cm.

Diana Mitrache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.