Conducerea Complexului Energetic Hunedoara va notifica Comisia Europeanã si Consiliul Concurentei pentru a pãstra mina Lonea. Astfel, singura unitate minierã care va fi închisã din cadrul Complexului Energetic Hunedoara este mina Lupeni. Ministerul Energiei a publicat în dezbatere publicã proiectul care priveste acordarea unui ajutor de stat pentru închiderea minelor Lupeni si Lonea.

“S-a aprobat ajutorul de stat pentru închiderea minelor. Am pierdut ceva timp, sunt aproape trei luni de când trebuia aprobat. Orice zi pierdutã ar putea avea consecinte asupra activitãtii noastre, a tuturor. Din acest moment vreau sã facem tot ceea ce se poate ca acesti bani care au fost aprobati ca ajutor de stat pentru închideri de mine sã fie utilizati pe cât se poate în favoarea noastrã. Noi lucrãm la un ajutor de stat pe tip SIEG pe parte energeticã care sperãm cã se va finaliza în existenta a douã grupuri energetice, unul la Paroseni si unul reabilitat la Mintia. Este vorba de douã grupuri de cãrbune pe care doresc sã le sustinem prin productia internã si în acest sens vom face tot ce se poate si tine de noi pentru a modifica ajutorul de stat odatã acordat. Banii acestia sunt certi”,  a declarat Mihael Melczer, directorul general al CEH.

Consiliul Concurentei si Comisia Europeanã vor fi notificate de modificãrile ce urmeazã a fi aduse. “Vom apela la Consiliul Concurentei si Comisia Europeanã astfel încât sã mergem ca variantã de lucru, pe viitor, pe trei exploatãri miniere, sã accesãm întregul ajutor de stat pe mina Lupeni si sã ducem Mina Lupeni, nu pânã în 2017 sfârsitul lui septembrie, ci pânã când se poate acorda acest ajutor de stat, ideal pânã la finele anului 2018. Mina Lonea sã facã parte din rândul minelor cu care vom merge înainte sã alimentãm, în continuare, cele douã termocentrale, Paroseni si Mintia. Cei 200 de milioane sunt foarte importanti pentru noi cã avem niste proiecte, nu o sã îi folosim în investitii, ei au o destinatie foarte exactã. Acesti bani ne vor crea disponibilitãti pentru a finaliza investitia de mediu la Paroseni, a începe minime investitii de supravietuire la Mintia si de a cheltui pe minerit”, a mai spus sursa citatã. Motivul care stã la baza pãstrãrii minei Lonea în detrimentul minei Lupeni este calitatea cãrbunelui. “Lupeniul este încãrcat de o seamã de costuri care nu pot fi eliminate, este o minã foarte mare, foarte întinsã sI cãrbunele necesitã procesare sI toate acestea fac ca gigacaloria sã fie extrem de scumpã”, a mai subliniat Mihael Melczer.

Monika BACIU