Accident spectaculos pe DN 66

Trei oameni, care se aflau într-o masinã pe DN 66, în Petrosani, au scãpat ca prin minune, dupã ce masina în care se aflau a derapat si s-a rãsturnat cu rotile în sus, în momentul în care s-a izbit de un copac si o cruce aflate pe marginea soselei.

La volanul masinii înmatriculate în Gorj era o tânãrã soferitã, iar în parbriz era semnul de începãtor. Accidentul s-a produs lângã trecerea de pietoni, însã, viteza cu care circula femeia era mare, spun martorii accidentului. Si ea si ceilalti doi pasageri care se aflau în masinã au scãpat doar cu o sperieturã.  „La sosirea noastrã, am constatat faptul cã nu erau victime încarcerate. Am procedat la decuplarea bornelor bateriei si am îndepãrtat masina de pe partea carosabilã, astfel încât sã poatã fi reluat traficul în conditii normale. Accidentul putea fi unul cu urmãri foarte grave, dar, din fericire, nu s-a soldat cu victime”, a spus Cristian Baleia, adj. al comandantului Detasamentului de pompieri din Petrosani. La fata locului au ajuns si douã ambulante, care le-au acordat îngrijiri celor aflati în masinã, însã, nu a fost nevoie sã îi transporte la spital.Traficul s-a desfãsurat pe douã benzi, timp de mai multe minute iar politistii au întocmit un dosar de cercetare, urmând sã stabileascã cu exactitate cum a fost posibil accidentul.

Diana Mitrache

Advertisements