Facem de la bun început precizarea cã niciun ziarist din cadrul cotidianului Cronica Vãii Jiului nu face parte din Clubul de Presã. Aceastã lãmurire o stabilim, dupã ce, în sedinta de consiliu de sãpãtãmânã trecutã de la Lupeni, Clubul de Presã a primit suma de 2.500 de lei pentru organizarea unui eveniment, respectiv dupã ce tot Clubul de Presã a primit un sediu gratuit de la Consiliul Local Petrosani. Aprobarea acestor avantaje de cãtre consilierii locali au fost justificate în sensul în care ar veni ca un sprijin pentru ziaristii din Valea Jiului, constituiti într-un fel de asociatie. Numai cã, situatia stã putin altfel. Clubul de Presã, dupã cum am aflat, apartine în fapt lui Andrei Vlad si Angella Dumitrascu, colegii nostri de la Sãptãmânalul Valea Jiului. Acestia fiind dupã cum se pare si singurii membri ai Clubului respectiv. A nu se întelege cã este ceva ilegal cu acest Club de Presã, sau cu faptul cã alesii locali au aprobat facilitãtile respective. Este dreptul fiecãruia sã se asocieze, dar este corect ca lucrurile sã fie clare, mai ales când numele respectivei organizatii ar putea crea confuzii, cum este si în cazul de mai sus. O bunã parte dintre alesii locali, ce au votat proiectele de hotãrâre prin care Clubul de Presã a primit spatiul, respectiv banii publici, ne-au confirmat faptul cã nu stiau nimic despre aceastã organizatie (nr: nici noi, majoritatea ziaristilor din Valea Jiului nu stiam) si cã au fost de acord sã voteze proiectul de hotãrâre fiind convinsi cã membrii sãi sunt toti ziaristii din Valea Jiului si astfel îi ajutã pe acestia.

Jurnalistul Tiberiu Vintan, organizatorul Galelor Premiilor Exclusiv, a tinut la rândul sãu sã precizeze faptul cã Grupul de Presã pe care îl conduce nu are nicio legãturã cu acest Club de Presã. ”M-au sunat mai multi colegi din presã, pentru a mã întreba cine sunt cei de la asociatia Clubul de Presã are vor organiza, în parteneriat cu Consiliul local Lupeni, ”Gala Premiilor Femina”. Interesul colegilor vine probabil din supozitia cã acest Club de presã ar putea fi continuator al Asociatiei Media Valea Jiului, pe care am înfiintat-o, cu majoritatea colegilor din mass-media localã, în anul 2000. Pot confirma însã cã Asociatia Media Valea Jiului si-a încetat activitatea în urmã cu mai multi ani, prin retragerea membrilor sãi (inclusive a mea) si decesul multora dintre colegii care activau în conducere (Constantin Iovãnescu, Dan Codrea, Stefan Nemecsek). Personal, nu fac parte în prezent din nici o organizatie profesionalã, asa cum nu am cunostintã nici despre cine sunt cei de la Clubul de Presã. Cert este cã evenimentul ”Gala Premiilor Femina” nu are nimic în comun cu evenimentul traditional al grupului editorial pe care-l conduc, ”Gala Premiilor Exclusiv”, acesta din urmã urmând sã aibã loc undeva la finalul lunii martie pentru al 18-lea an consecutiv, însã fãrã contributia financiarã a vreunei autoritãti publice”, a declarat jurnalistul Tiberiu Vintan.

Marius Mitrache