Complexul Energetic Hunedoara a fãcut rost de banii necesari pentru plata tichetelor de masã ale angajatilor. Contractul Colectiv de Muncã nu a putut fi onorat si nici respectat în ultimele 3 luni, din cauzã cã nu au fost bani în conturile firmei, însã, criza energeticã a fãcut ca energia obtinutã din huilã sã fie cãutatã si de aici au rezultat banii necesari acestor drepturi pentru mineri.

„S-a reusit, datoritã preturilor care au fost pe piata de energie, sã se constituie fondurile necesare pentru achizitionarea tichetelor de masã pentru lunile noiembrie si decembrie. Ele s-au acordat la sfârsitul sãptãmânii trecute, pentru luna noiembrie si luni sau marti, în functie de cum ajung, pentru luna decembrie”, a spus Darius Câmpean, lider al Sindicatului Muntele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara. De asemenea, potrivit unui comunicat remis presei de conducerea CEH, vineri, 17.02.2017, s-au efectuat plãtile primei transe a  salariilor compensatorii pentru persoanele disponibilizate la finele anului 2016. „Primesc si ei prima transã ce trebuia acordatã în decembrie”, a mai adãugat Darius Câmpean.

„Acest efort financiar considerabil nu ar fi fost posibil fãrã implicarea si seriozitatea salariatilor S. CEH-SA care s-au mobilizat exemplar, confirmând încã o datã cã sunt cea mai importantã resursã a acestei societãti”, se aratã în comunicatul semnat de Mihael Melczer, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara. CEH a trecut printr-o perioadã extrem de dificilã, mai ales dupã ce i s-a refuzat în mai multe rânduri intrarea în insolventã, iar acum situatia a fost deblocatã, datoritã vânzãrilor de energie ce au fost posibile pe piata zilei urmãtoare, în perioada gerului.

Diana Mitrache