Inspectorii sanitar veterinari au efectuat peste 45 de controale in pietele, targurile si magazinele din Valea Jiului in ultima perioada, cu privire la modul de comercializare si depozitare a alimentelor.

Astfel, in urma verificarilor, unii comercianti au primit avertismente pentru a-si imbunatati conditiile de pastrare, iar in piete s-au constatat probleme grave cu privire  la produsele aduse de tarani din gospodariile proprii.

“Probleme deosebite am intampinat in ceea ce priveste comercializarea laptelui de la producatorii particulari, in sensul ca acesta se vinde si dupa ora 9 dimineata, iar ei vor sa-l comercializeze ca si lapte batut. Acesta nu este lapte batut , ci este lapte stricat”, a precizat dr. Gheorghe Cristea, medic coordonator Circumscriptia Sanitar Veterinara si de  Siguranta a Alimentelor Valea Jiului

Insa, cel mai mare pericol care ii paste pe consumatori se intalneste tot la piata.

Ouale scoase la vanzare de producatorii care le aduc din gospodariile proprii, sunt extrem de periculoase, mai atrag atentia medicii. “Temperaturile sunt de peste 25 de grade, iar ouale eclozeaza, fac pui. Datorita acestui lucru, am interzis comercializarea oualor de la gospodariile populatiei in aceasta perioada, precum si vanzarea laptelui dupa  ora 9 ”, a mai spus dr. Gheorghe Cristea. Actiunile de control vor continua si in perioada urmatoare in Valea Jiului, chiar cu medici veniti de la Deva.

Luiza Andronache