Drum expres în Petrosani datoritã lui Brâncusi

Municipiul Petrosani ar putea avea de câstigat un drum expres de pe urma lui Constantin Brâncusi. Un parlamentar propune realizarea unui drum express între Craiova si Deva. Traseul ar urma sã includã atât municipiul Petrosani cât si municipiul Târgu Jiu din judetul Gorj. Parlamentarul sustine cã realizarea unui astfel de drum ar creste numãrul vizitatorilor.

“Gorjul este un judet cu un ridicat potential turistic dat de atât de renumitele opera ale sculptorului Constantin Brâncusi, cât si de frumusetea peisajelor existente aici. Construirea unui drum expres ar genera, în mod cert, atragerea unui numãr variat de turisti, dar si investitori strãini în zonã, lucru ce ar contribui la dezvoltarea infrastructurii acestui judet. Drept urmare, revin cu rugãmintea de a-mi comunica, în scris, care este posibilitatea ca tronsonul Craiova – Filiasi – Târgu Jiu – Petrosani – Hateg – Deva – A1 sã fie cuprins ca drum expres în master planul de transport al României”, aratã Mihai Weber, parlamentar de Gorj.

De precizat este faptul cã tronsonul cuprins între Petrosani si Simeria este drum expres, acesta fiind realizat în perioada în care Mircea Ioan Molot a fost presedintele Consiliului Judetean Hunedoara. Reabilitarea drumului a durat mai bine de 10 ani.

Monika BACIU

Un comentariu la „Drum expres în Petrosani datoritã lui Brâncusi

  • 13 februarie 2017 la 18:17
    Permalink

    Pentru a fi drum expres, acesta trebuie sa aiba 4 benzi, sensurile separate prin separatoare si nu trebuie sa treaca prin localitati, ci sa le ocoloeasca prin centuri. Acesta era marele plan al guvernarii Ponta, care inlocuise autostrazile cu drumuri expres. DN66 nu are rang de drum expres pentru ca nu indeplineste niciunul dintre criteriile de mai sus. In plus, managementul patrimoniului Brancusi, in intregimea sa, este deplorabil…

    Totusi, aveam o sansa. Masterplanul de transport al Romaniei, avizat anul trecut, spune ca orice U.A.T. cu peste 100.000 de locuitori trebuie sa fie conectata prin autostrazi. Acesta era parametrul de baza pentru modelul national de transport. Ceea ce inseamna ca, DACA PRIMARII DIN VALEA JIULUI AR FI INTELES SA FORMEZE O SINGURA U.A.T., in planul national era propusa o autostrada care traversa Valea Jiului de la Nord la Sud, legand A1 din Nord de Craiova.

    Asta poate ca ar fi fost o stire obiectiva. Altfel il amintim inca o data pe Molot, care vorbeste ca sa nu treaca uitat.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.