Dosarul liderului de sindicat de la Exploatarea Miniera Petrila, Ioan Temneanu, se ingroasa pe zi ce trece. La plangerea initiala s-au adaugat deja si altele, asa ca politistii petrileni au de lucru la acest caz.

Liderul minerilor de la Petrila, Ioan Temneanu, a fost reclamat la Politia Petrila si la Corpul de Control aflat la dispozitia directorului general al Companiei Nationale a Huilei Petrosani de minerii care vor sa afle ce se intampla cu banii lor.

Pe de o parte, sindicalistii au cerut amanunte despre cum sunt cheltuiti banii din cotizatii, iar pe de alta parte, potrivit celor sesizate, exista suspiciunea ca liderul de sindicat ar fi fost pontat ca fiind la serviciu, in timp ce acesta s-ar fi aflat cu totul in alta parte decat in incinta unitatii extractive.

La Politia Petrila dosarul a  fost constituit dupa ce oamenii legii au primit o sesizare anonima, careia i-au dat curs, dar intre timp lucrurile s-au schimbat. „Dosarul este in lucru. Intre timp, ne-au mai venit si alte plangeri care sunt in curs de verificare de catre colegii de la Fraude”, a declarat Ovidiu Zaharie, comandantul Politiei Orasului Petrila.

Nu este prima data cand ortacii din Valea Jiului reclama faptul ca liderii lor incaseaza salarii enorme, nemeritate, dupa ce se ponteaza ca fiind in subteran cand ei nu dau zile intregi pe la unitatile miniere.

Carmen Cosman