Sindicatul Preuniversitar din judetul Hunedoara vine cu o serie de lãmuriri în ceea ce priveste cresterile salariale pentru personalul din educatie. “Astfel, forma initialã a ORDONANTEI DE URGENTÃ privind salarizarea personalului plãtit din fonduri publice din sectorul „Învãtãmânt” în anul 2017 nu a fost aprobatã din motive de ”tehnicã legislativã” si ”program de guvernare”. Ordonanta, în aceastã formã, aducea o modificare mult asteptatã pentru salarizarea unei întregi categorii de salariati bugetari, si anume personalul nedidactic. Având în vedere faptul cã nu exista elementul care sã justifice ”urgenta” unei asemenea act normativ, iar o astfel de modificare este deja prevãzutã în noua lege a salarizãrii personalului plãtit din fonduri publice, s-a renuntat la aceste prevederi”, aratã cei de la SIP Hunedoara.

Pentru a se asigura cresterea salarialã cuvenitã personalului din educatie, au fost adoptate sau au fost introduse o serie de precizãri în alte patru acte normative (OUG 2/2017, OUG 9/2017, OUG pentru modificarea si completarea OUG 57/2015, HG privind aplicarea prevederilor OUG 57/2015).

“Mai pe româneste, modificãrile stabilite de actele normative enumerate stabilesc urmãtoarele începând cu luna ianuarie 2017, salariile de bazã ale personalului didactic si didactic auxiliar din învãtãmânt se majoreazã în medie cu 15 %;  începând cu data de 1 februarie 2017, cuantumul brut al salariilor de bazã/indemnizatiile personalului nedidactic se majoreazã cu 20% fatã de nivelul acordat pentru luna ianuarie 2017. În ceea ce priveste plata efectivã a cresterilor salariale mentionate mai sus existã urmãtoarele posibilitãti: dacã NU vor exista probleme ”tehnice” (actualizarea programului de salarii ”EduSal”, existenta banilor în bugetul unitãtii, adoptarea bugetului, alte ”piedici” specifice luptei politice etc.), atunci salariile majorate vor fi plãtite deja în luna februarie;  în caz contrar, salariile majorate vor fi plãtite în luna martie (atunci când se vor plãti drepturile cuvenite lunii februarie) alãturi de diferentele cuvenite pentru luna ianuarie”, mai aratã cei de la SIP Hunedoara.

Monika BACIU