Mai multe patrule ale pompierilor, politistilor, jandarmilor si politistilor locali din Petrosani au scotocit, pe perioada în care s-au înregistrat temperaturi extrem de scãzute, zonele în care se refugiazã persoanele fãrã adãpost.

Autoritãtile au vrut sã evite decesele ce puteau fi provocate de gerul nãprasnic care a lovit Valea Jiului, însã nu de putine ori au avut de dus muncã de lãmurire cu cei care dormeau sub cerul liber. Politistii locali s-au confruntat însã cu un caz care i-a dezarmat. ”În zona Pietei Dacia din cartierul Aeroport-Petrosani era un individ care dormea sub cerul liber. Am mers de mai multe ori la el si l-am luat din stradã pentru cã risca sã moarã înghetat. Ultima datã când am fost la el n-a mai vrut în ruptul capului sã vinã la adãpost. Ne-a zis cã lui îi este bine acolo, cã nu mai merge la adãpostul de noapte pentru cã e prea cald acolo si nu-i place. Si n-a fost singurul care a invocat motive de acest fel”, a explicat Nicolae Stãncioi din cadrul Politiei Locale Petrosani. Politistii locali si pompierii au dus la UPU Petrosani mai multe persoane care se refugiaserã pe conductele de termoficare, scãri de bloc ori alte locatii, astfel cã nu a fost înregistrat nici un deces provocat de ger.

Maximilian Gânju