Constructia din cartierul Aeroport-Petrosani, care ar fi trebuit sa fie un bloc de locuinte destinat angajatilor fostului Renel, trebuia demolata de mai multi ani insa solicitarea municipalitatii a ramas fara raspuns pana in prezent.

Scheletul incurca statia de imbarcare a turistilor in telegondola care se construieste in Statiunea Parang, astfel ca municipalitatea Petrosani a trimis noi solicitari catre proprietarii

actuali ai constructiei. Edilii cer demolarea constructiei care este compromisa dat fiind faptul ca de aproape 20 de ani nu s-a mai facut nimic, iar structura de rezistenta ar putea fi grav afectata.

„S-a trimis o noua solicitare catre proprietar de a decide ce face cu constructia neterminata din cartierul Aeroport. Acolo va fi statia de imbarcare in telegondola si compromite investitia noastra. Asteptam un raspuns de la proprietarul cladirii”, precizeaza reprezentantii municipalitatii Petrosani. Raspunsul ar putea sa vina abia dupa ce se va deschide santierul pentru construirea statiei de imbarcare in telegondola.

Societatea care detine blocul fantoma mizeaza pe faptul ca ar putea gasi un investitor interesat de ruine si ar iesit astfel in castig. Primaria Petrosani a incercat si printr-o

actiune in instanta sa obtina demolarea constructiei insa n-a avut castig de cauza, magistratii considerand ca dreptul de proprietate este mai presus decat orice. Constructia din Aeroport a fost abandonata la inceputul anilor 90 si de atunci aceasta s-a degradat continuu.

Maximilian Ganju