Începe bãtãlia pentru sefie

Complexul Energetic Hunedoara este în atentia politicienilor. Partidul Social Democrat încearcã sã îsi impunã o nouã conducere în fruntea societãtii.  Dupã câstigarea alegerilor parlamentare, PSD duce un adevãrat rãzboi, atât în subteranul partidului, cât si la suprafata acestuia. Se disputã functia de director general, dar si cea de director adjunct. Potrivit unor surse din interiorul partidului, functia de director general este disputatã de Daniel Andronache, dar si de Nicolae Drãgoi. Ambii s-au mai aflat la conducerea societãtii energetice hunedorene.

Drãgoi, pensionat în urmã cu doi ani

Nicolae Drãgoi s-a pensionat în urmã cu doi ani. De numele acestuia se leagã o serie de angajãri la Complexul Energetic Hunedoara. un raport din anul 2015, relevã faptul cã Drãgoi si-a pus semnãtura pentru a angaja mai multe persoane la CEH. Unele dintre acestea nici mãcar nu s-au prezentat la concurs, iar altele care au participa, dar au fost declarate respinse au fost angajate prin semnãtura siu bunãvointa lui Nicolae Drãgoi.

Andronache, director în 2013

Daniel Andronache a mai ocupat pozitia de director al Complexului Energetic Hunedoara în anul 2013.  Pe vremea lui Daniel Andronache s-a încercat retehnologizarea unitãtilor miniere. Contractul nu s-a materializat, iar minerii simt pe zi ce trece lipsa acutã a materialelor.  De precizat este faptul cã actualul director general al CEH, Mihael Melczer are un mandat pe o perioadã de 6 luni, începând din data de 2 noiembrie 2016.

Monika BACIU

16 comentarii la „Începe bãtãlia pentru sefie

  • 15 ianuarie 2017 la 22:17
    Permalink

    PSD sa il puna sef la CEH pe GHIURI sugaciul lui RAZMERITA.El are si un buldozer care este a lui Razmerita si o sa Darame CEH-ul.Si asa nu mai conteaza.

    Răspunde
  • 15 ianuarie 2017 la 22:32
    Permalink

    Cel care va veni sef la CEH trebuie sa investeasca la EM Livezeni , EM Vulcan si cei 4% cat a mai ramas de investit la Termocentrala Paroseni . Sa schimbe tevile de TERMOFICARE de la Termocentrala Paroseni pana la usa apartamentelor pentru a deveni rentabila TERMOFICAREA in valea jiului .

    Răspunde
  • 16 ianuarie 2017 la 09:24
    Permalink

    Cel care va veni, n-o sa fie treaba lui ,insa o sa schimbe tevile cand o sa le scoata din capul tau de om nebun. Si acum sa revenim ” la oile noastre”, Andronache sau Dragoi daca vor reveni, nu vin sa „salveze” ei CEH-ul, ci sa-si mai umple buzunarele care s-au cam golit, si sa „cotizeze” la stapanii lor din PSD, ca mai are „balta” ceva peste! Eu ii dau mai multe sanse lui Dragoi, fiindca e omul lui Resmerita.

    Răspunde
  • 16 ianuarie 2017 la 09:49
    Permalink

    vai de capu nostru popor de trancalai ce suntem adica in urma cu ceva timp au fost schimbati ca au fost prosti acuma au fost reincarcati ca matrix? mai bine puneti director portarul de la ceh sau minerii de la intrare ca tot dracu ala e

    Răspunde
    • 16 ianuarie 2017 la 10:21
      Permalink

      Costy Doctorul , petrof , …. este acelas prost invidios care doreste raul vai jiului , fie minerit , fie turism … , un dement care scrie sub mai multe nume , el fura curent ca sa se incalzeasca , ….

      Răspunde
  • 16 ianuarie 2017 la 14:09
    Permalink

    Pentru asta care „pune aceeasi placa” cu schimbatul tevilor, il invat eu ce sa faca. Nu are rost sa repeti ca o „moara stricata” acelasi lucru, mai omule, ca nu te baga nimeni in seama. Daca vrei sa ti se rezolve problema asta cu tevile, uite ce trebuie sa faci: sa faci o placuta pe care sa scrii fraza asta cu tevile, sa-ti legi placuta asta de gat si sa „defilezi” zilnic de la ora 8 dimineata pana seara, de la Cimpa pana la Uricani. Numai asa ai sanse mari sa ti se rezolve problema ta in maxim 10 ani. Mult succes!

    Răspunde
    • 16 ianuarie 2017 la 16:08
      Permalink

      Betivane tu furi curent ca sa te incalzesti de aceia nuti trebuie TERMOFICARE .

      Răspunde
  • 16 ianuarie 2017 la 14:21
    Permalink

    e rusinos ce se intimpla e clar psd doreste falimentarea si jefuirea ceh daca aduce pe scena din nou aceleasi slugi politice impuse de clanul resmerita sunt curios daca marele luptator pentru drepturile minerilor cu ghilimelele de rigoare adrian jurca o sa mai maraie ceva fiind arhicunoscut ca e lingaul de servici al clanului remerita.

    Răspunde
    • 16 ianuarie 2017 la 16:18
      Permalink

      denis alibec , …. este prostul care a fost electrician la EM Lupeni , cel care nu stie sa vorbeasca . Un bolnav mintal de la parasit si nevastasa de prost si puturos ce este . Ii placea sa frece menta afara la atelier dar platit in subteran . Placerea lui este sa se uite la curul oamenilor . In mintea lui bolnava se crede si lider de sindicat . Ce prostan !!!

      Răspunde
      • 16 ianuarie 2017 la 18:25
        Permalink

        inteleptule denis alibec e ala care o pune capra pe nevastata cind tu esti beat mort ca atita mai poti sa bei si dai limbi in cur la clanul resmerita….

        Răspunde
        • 16 ianuarie 2017 la 18:44
          Permalink

          denis alibec este puturosul cepeleag care a fost electrician la EM Lupeni si se crede lider de sindicat , un prost umplanduse de glorie privind la curul oamenilor .

          Răspunde
  • 17 ianuarie 2017 la 12:37
    Permalink

    mai dobitocul dracului de valea jiului prosti au fost parintii tai ca te au facut scriu sub acelasi nume si ma doare rau de valea asta idiotule pentru ca eu aici m am nascut si am crescut vorba lui costi puneti o pancarda in gat o teava de termoficare in cur si umla din cimpa pana in uricani

    Răspunde
    • 17 ianuarie 2017 la 15:56
      Permalink

      Pentru petrof (prostul ce scrie sub mai multe nume) . De ce iti pute gura ?

      Răspunde
  • 18 ianuarie 2017 la 10:22
    Permalink

    poate sa vina si iohanis la conducere daca guvernul si UE numai vrea minerit in valea jiului nu avem noi ce face,nu ne putem opune

    Răspunde
  • 18 ianuarie 2017 la 10:24
    Permalink

    macar doua mine sa mai ramana dar ma tem ca o data cu venirea primaverii ne vor da uitarii…….

    Răspunde

Lasă un răspuns la denis alibec Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.