Mai multi mineri care lucreazã la front au trãit o spaimã de neuitat în subteran, la mina Lonea, acolo unde, din spatele unui dig s-a produs o explozie.

Oamenii au auzit, de la o distantã apreciabilã, mai multe bubuieli si povestesc acum cã au fost nevoiti sã se culce la pãmânt, din cauza prafului care s-a degajat de acolo, iar la gurã si-au pus salopetele ca sã poatã respira. Incidentul s-a petrecut miercuri, sãptãmâna trecutã, iar inspectorii ITM spun cã vor monitoriza atent acest abataj cu probleme, care a fost îndiguit la finele anului trecut, pentru cã acolo erau probleme.

„Inspectorii de muncã au în vedere monitorizarea acestui front, din care s-au auzit niste bubuituri puternice. Nu a fost pericol, pentru cã zona este îndiguitã, dar îl avem în atentie si îl monitorizãm, la fel cum se întâmplã cu toate zonele în care se exploateazã huilã”, au precizat reprezentantii ITM de la Petrosani.  Minele din Valea Jiului au ajuns sã punã probleme, pentru cã nu s-au mai fãcut investitii si toate fronturile de exploatare  sunt atent monitorizate de inspectorii muncii.

Diana Mitrache