Minerii pleacã la Bucuresti

O delegatie a Sindicatului Muntele pleacã la Bucuresti ca sã discute, punctual, protocolul pe care protestatarii l-au încheiat luni seara. Darius Câmpean, presedintele Sindicatului Muntele, sustine cã va pleca, alãturi de cei doi sindicalisti care au stat în greva foamei, ca sã parafeze întelegerea încheiatã în urma protestelor de la Petrosani si Lupeni.

„Miercuri  va avea loc Consiliul de Administratie al CEH, unde se vor discuta toate revendicãrile cerute  pe parcursul protestului început la Lupeni. Apoi vom avea o întâlnire joi, la Camera de Industrie, pe problemele CEH”, a declarat Darius Câmpean, presedintele Sindicatului Muntele, dupã încheierea protestului extrem din sediul CEH, iar cei doi grevisti, Vasile Pãduraru si  Dorin Vezure au plecat acasã.

Grevele s-au încheiat, pentru cã minerii au înteles cã este nevoie de ei pe piata energeticã a României, în aceste zile geroase, dar spun cã nu renuntã la ideea de a schimba conducerea celui mai mare agent economic al judetului nostru.

„Cerem demisia sau demiterea conducerii în continuare, având în vedere situatia gravã în care ne aflãm si pentru care, noi considerãm cã, cei care conduc sunt responsabili”, a mai adãugat Darius Câmpean.

Timp de o sãptãmânã, în Valea Jiului au avut loc ample proteste ce au izbucnit initial la Lupeni, pentru cã minerii nu au mai avut materiale cu care sã lucreze si nici încredere în ziua de mâine. Trei sindicalisti de la Muntele au intrat în greva foamei si abia marti dimineatã au întrerupt protestul, iar lor li s-au alãturat, sãptãmâna trecutã, la Mintia alti 15 energeticieni, care au renuntat la protest vinerea trecutã. Necesarul de energie electricã a impus suplimentarea grupurilor de la Turceni, Rovinari si s-a pornit si grupul de la Mintia, ce apartine de CEH, a cãrui capacitate este de 150 MW.

Diana Mitrache

12 thoughts on “Minerii pleacã la Bucuresti

  • 10 ianuarie 2017 at 19:18
    Permalink

    REVENDICARI . 1. Sa se faca investiti la EM Livezeni , EM Vulcan si cei 4% cat a mai ramas de investit la Termocentrala Paroseni . 2. Sa se schimbe tevile de TERMOFICARE de la Termocentrala Paroseni pana la usa apartamentelor pentru a deveni rentabila TERMOFICAREA in valea jiului .

    Reply
    • 11 ianuarie 2017 at 09:16
      Permalink

      Mineri trageti teava pana la usa acestui om ca numai tace e ca o placa zgaraiata poate asa se mai calmeaza si el

      Reply
      • 11 ianuarie 2017 at 09:19
        Permalink

        mai oameni buni pe asta nu-l doare de teava pe el il doare ca adat bani grei la angajare mii de euro si acum ca s-au dus pe rapa minele ii pare rau si ii este ciuda de investitia facuta de aceea este asa vehement ,el crede ca daca scrie asa ceva guvernantii se iau dupa ce scrie el in ziare

        Reply
        • 11 ianuarie 2017 at 10:52
          Permalink

          Pentru gigi , lulu care este acelas prost betiv care a baut bani nevestisi (care a spalat la fund mosnegi in Italia) acum prostanu curata rahatul de la subsolul de la blocul nostru pentru 10 lei de apartament .

          Reply
  • 10 ianuarie 2017 at 19:35
    Permalink

    Mineri cer bani de ordonanta ,sa dea carbune cu femeile si bu….langii de la birouri.Un miner tine in spate 10 putori.

    Reply
  • 10 ianuarie 2017 at 22:15
    Permalink

    Trbuie facut curat mai ales la nivel de conducere CEH, iar mai apoi la toate exploatarile miniere. Spre exemplu la mina Livezeni, datorita profesionistilor Melczer si Nica, a foast schimbata conducerea (director si ing sef el-mec), iar rezultatele sunt spectaculoase, de la 700-800 t/zi s-a ajuns la 200-300 t/zi, cu un director interesat doar de a aduce angajati de peste tot, numiri pe functii la greu, si cu un nou ing. sef el-mec priceput la toate, iar rezultatele se vad, productia a CRESCUT, iar combina de la mecanizat mai mult sta.

    Reply
  • 11 ianuarie 2017 at 09:14
    Permalink

    Mai Administra?ia ?i sindicatul .Ne crede?i tâmpi?i ? Cine va mai crede ? Jocul de glezn? care îl faceti . ORI LE ÎNCHIDE?I ORI SA SE RESPECTE CCM-UL .Toate figurile astea cu protocoale aiurea ,valoreaz? cit o bucata de hârtie igienica. Cine dracu mai pune botu ? Pe minerii îi sanc?iona?i repede c? fac grev? ?i ca nu au minte ca situatia e grea etc .Dar pe Administra?ie nu o trage nimeni la r?spundere ca nu respect? nimic ? Cum vine asta respectam CCM-UL dac? avem banii ? Bai gunoaielor .Minerii aia care au înghe?at acolo în fa?a companiei. V? ?in în scaunele alea pe salariile alea mari asa ca ciocu mic ?i Respecta?i CCM-UL ?i oamenii.

    Reply
  • 11 ianuarie 2017 at 09:15
    Permalink

    culmea minerii cer desfintarea posturilor de delegati sindicali si sindicalistii merg la bucuresti sa ceara salvarea posturilor lor ……..numai inteleg nimic

    Reply
  • 11 ianuarie 2017 at 11:17
    Permalink

    Mergem sa dam la lopata mai mult carbune, sa castigam bani mai multi ca ne mor copii de foame. Sub conducerea luminata a psd vom depasi planul si vom iesi la pensie cu 1000 euro pe luna, chiar daca dupa noi se va inchide mineritu. Speram ca psd va aduce in valea jiului si suprafete arabile sa avem unde lucra cu sapa la pensie, chiar daca la unii dintre noi nu le place acet job si copii acestora cauta prin gunoaie. Am zis.

    Reply
    • 11 ianuarie 2017 at 11:27
      Permalink

      Cacanar betiv dute si curata rahatul de la subsol ca iti dau 10 lei .

      Reply
  • 11 ianuarie 2017 at 12:06
    Permalink

    LA LIVEZENI A TI ADUS NUMAI TIMPITI CARE HABAR N AU DE MECANIZARE MUIUCUL ASTA DE LA LONEA IL SUNA PE BOBAR SI CURTEAN CIND HABAR N ARE …PAI NU DAM CARBUNE CU DIHOANE ASTA SI CU PALACEANU SOTUL LU AIA CU SPONUL MARE DIN CEH……NADASAN ERA SMENAR DAR MACAR STIA MESERIE.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *