Petre Nica, actualul director general adjunct al CEH, a dat ordin ca toti cei aflati pe functii în sindicat sã dea exemen pentru a ocupa functia de delegat sindical, functie inventatã de el prin martie 2016, pentru a le creste retributiile celor ce conduc sindicatele. Mai mult, pentru cã a stiut cum a lucrat înainte, Nica a ordonat, din pozitia de director, ca biroul în care delegatii sindicali îsi desfãsoarã activitatea, si unde 2 lideri au stat pânã luni în greva foamei, dupã ce al treilea a cedat din motive de sãnãtate, sã fie eliberat.

Toate, dupã ce, sãptãmâna trecutã, a chemat politia si i-a amendat pe colegii sãi din sindicat, dupã ce au intrat cu cartelele în sediul CEH si fiecare are o amendã de 500 de lei. Toti, însã, au contestat amenda, iar într-un interviu dat în ziarul Libertatea, de luni, Nica dã vina pe lipsa explozibililor si pe importurile de huilã, pentru actuala situatie de la CEH. În acest ziar, Nica se resemneazã si spune cã „Oricum, în actuala formulã, proiectul de Strategie Energeticã a României prevede închiderea mineritului în Valea Jiului pânã în anul 2024 si trecerea termocentralei Mintia pe gaz metan”.

Tot Petre Nica, în interviul acordat celor de la ziarul Libertatea, a sustinut cã elvetienii au îngenunchiat CEH. „Din Raportul Corpului de control la premierului asupra activitãtii CEH, din 31 martie 2016, una din marile probleme ale acestui Complex Energetic provin de la importurile de cãrbune. În 2011, CEH, desi este proprietar a patru mine din Valea Jiului, a importat cãrbune printr-o societate din Elvetia, în conditiile în care stocurile pentru termocentrale fãcute din cãrbune intern, erau suficiente. Conform raportului guvernamental, costul producerii energiei din cãrbunele de import a fost de 88,01 lei/Gcal, pe când costurile pe cãrbunele intern au fost de 70,10 lei/Gcal, adicã cu 17,91 lei mai ieftin decât în cazul importului. În anul 2012, CEH a repetat figura, a importat din nou cãrbune prin societatea elvetianã, în defavoarea interesului economic al Complexului Energetic. Din acel moment, activitatea CEH a început sã meargã din rãu în mai rãu”, a precizat Petre Nica, în interviul pe care l-a acordat ziarului de tiraj national, pentru cã local nu face declaratii.

http://www.libertatea.ro/stiri/social/exclusiv-minerii-trebuie-sa-racaie-carbunele-din-subteran-cu-mainile-goale-pentru-ca-romania-nu-mai-produce-explozibil-1706283

Diana Mitrache