Ultimul veteran de rãzboi, care mai trãia în municipiul Vulcan, a fost condus joi, sãptãmâna trecutã, la prânz, pe ultimul drum. I-au fost alãturi militarii veniti sã îi prezinte onorul, familia si întreaga comunitate localã, iar soldatii i-au dat ultimul salut, la mormânt, cu o salbã de focuri de armã.

Familia, prietenii, cunostintele si toti cei care au vrut sã îi fie alãturi lui Ioan Cornea, au venit la cãpãtâiul sãu si au încercat sã spunã o vorbã bunã. Faptele sale de arme sunt de netãgãduit, iar colonelul în rezervã Virgil Sanda a tinut sã i le puncteze. „Suntem adunati astãzi aici, întristati si înlãcrimati, dupã ritualul crestinesc, pentru a conduce pe ultimul sãu drum si pentru a ne lua rãmas bun de la sublocotenentul în retragere Cornea Ioan, nãscut la 6 iunie 1922. Participã la rãzboi din 5 aprilie 1943, cu Batalionul 3 Vânãtori de munte si Batalionul 23 Vânãtori de munte, atât pe frontul de Est, cât si pe frontul de Vest, ajungând pânã în masivul Tatra din Cehosolovacia, de unde armata românã a fost înapoiatã în tarã”, a spus, la cãpãtâiul veteranului, (col. r) Virgil Sanda, vânãtor de munte.

Ioan Cornea este cetãtean de onoare al municipiului Vulcan, dar si cetãtean de onoare al judetului Hunedoara si primarul Gheorghe Ile a tinut sã îi recite o poezie, la momentul despãrtirii.

Ioan Cornea a fost mereu prezent, chiar dacã în scaunul cu rotile, la toate ceremoniile organizate în memoria eroilor, colegi de ai sãi de arme si pentru ultima datã s-a vãzut cu colegii sãi din Asociatia Cadrelor Militare în Rezervã Regina Maria la Crãciun, când acestia i-au oferit cadouri, în semn de pretuire.

Diana Mitrache