Tinerii, nepãsãtori într-un electorat captiv

Tinerii au stat acasã, iar persoanele cu vârsta între 45 si 64 de ani au iesit la vot în numãr mare. La nivelul Vãii Jiului, tinerii cu vârste cuprinse între 18 si 24 de ani au iesit la vot într-un numãr foarte mic, în timp ce persoanele cu vârsta între 45 si 64 de ani au fost cele mai constiincioase.

Hunedorenii nu se simt reprezentanti de politicieni. Acesta ar putea fi una din cauzele pentru care numãrul celor care au iesit la vot este mic. Nici mãcar jumãtate dintre hunedorenii cu drept de vot nu s-au prezentat la urne. Chiar si asa, în judetul Hunedoara prezenta la vot a fost peste media pe tarã. Din cei 393.520 de votanti înscrisi pe listele au votat doar 42.55%. Aproape 9000 de persoane au votat pe listele suplimentare, iar urna mobilã a fost solicitatã în judet de 1496 de ori. În Valea Jiului cea mai mare prezentã la vot a fost în municipiul Lupeni.

Aninoasa, prezentã de sub 40%

În orasul Aninoasa au fost trei sectii de votare pentru cele 3.837 de persoane înscrise pe liste. 1.419 persoane au votat în Aninoasa, dintre care 38 pe listele suplimentare. Urna mobilã a fost solicitatã doar de opt aninoseni. În cea mai sãracã localitate din Valea Jiului, prezenta la urne a fost de 42,55 %. Cei mai constiinciosi votanti din Aninoasa au fost bãrbatii cu vârsta cuprinsã între 45 si 64 de ani.

În ceea ce îi priveste pe tinerii cu vârste cuprinse între 18 si 24 de ani, acestia s-au prezentat la vot într-un numãr foarte mic.

Petrila, 38% prezentã la vot

Nici petrilenii nu au mai iesit la vot la fel cum au fãcut-o în vara acestui an la alegerile locale. Doar 38,56% din petrileni au votat. 20.481 de petrileni sunt înscrisi pe listele de vot, iar dintre acestia au votat doar 7.900, dintre care 130 fiind pe listele suplimentare. La Petrila urna mobilã a fost solicitatã de 19 ori.

La fel ca la Aninoasa, si la Petrila bãrbatii cu vârsta cuprinsã între 45 si 64 de ani au fost cei mai constiinciosi, în timp ce tinerii pânã în 24 de ani au fost codasi.

Uricani, cea mai slabã prezentã

Orasul Uricani este codasul alegerilor din Valea Jiului. din cei 7.898 de uricãneni cu drept de vot au iesit la urne doar 2.699, dintre care 45 de persoane au votat pe listele suplimentare. La Uricani, urna mobilã a fost solicitatã doar de douã ori. Astfel, în urma scrutinului de duminicã, doar 34,17 % dintre uricãneni si-au exercitat dreptul de vot.

Municipiul Petrosani, 37,04%

La nivelul municipiului Petrosani au fost încrisi pe listele electorale 36.078 de cetãteni cu drept de vot. Au votat numai 13.363 de petrosãneni, dintre care 264 pe listele suplimentare. La Petrosani urna mobilã a fost solicitatã doar de 119. Spre deosebire de celelalte localitãti ale Vãii Jiului, la Petrosani numãrul femeilor care au iesit la vot a fost mai mare decât cel al bãrbatilor, însã si aici se pãstreazã trendul în ceea ce priveste vârsta votantilor. Cei cu vârsta cuprinsã între 45 si 64 de ani au fost în numãr mare la sectiile de vot, în timp ce tinerii au ignorat procesul electoral.

Municipiul Vulcan, 35,41 %

Nici vulcãnenii nu au iesit în numãr mare pentru a-si exprima optiunea de vot în privinta viitorului Parlament. Numai 35,41 % dintre vulcãneni au iesit la urne. 23.743 sunt înscrise pe liste la Vulcan, iar la vot s-au prezentat doar 8.408, dintre care 154 pe liste suplimentare. 14 vulcãneni au solicitat urna mobilã pentru a putea vota.

Municipiul Lupeni, cea mai bunã prezentã

Municipiul Lupeni a înregistrat cea mai bunã prezentã la vot din întreaga Vale a Jiului. 39,46 % dintre lupenenii cu drept de vot au iesit la urne. Dintr-un numãr total de 22.520 de persoane înscrise pe listele electorale, la Lupeni au votat 8.886 de persoane, dintre care 164 pe listele suplimentare si 20 de persoane au solicitat urna mobilã. Si la Lupeni, la fel ca în întreaga Vale a Jiului persoanele cu vârsta cuprinsã între 45 si 64 de ani au iesit la vot, în timp ce tinerii nu au profitat de acest drept.

Monika BACIU

5 thoughts on “Tinerii, nepãsãtori într-un electorat captiv

  • 13 decembrie 2016 at 08:59
    Permalink

    „Tinerii frumosi si liberi” au inteles manipularea din noiembrie 2015 !

    Reply
  • 13 decembrie 2016 at 10:18
    Permalink

    daca era un partid care spunea ca le pune , silicoane , cercei in nas,marirea organului sexual , reducere 70 lq suta ,cred ca mergeau la vot ,,, asa ca e bine sa se faca un partid si pentru ei sa iasa la vot

    Reply
  • 13 decembrie 2016 at 10:37
    Permalink

    Tinerii nu vin la vot ?i pentru c? îi facem s? se simt? importan?i numai când avem s? le cerem ceva, mai mult, spunându-le c? o fac pentru viitorul lor, când pentru ei prezentul e singurul crucial (a?a e tinere?ea) ?i când, de fapt, la mijloc e mai degrab? frica noastr? pentru viitorul nostru.

    Reply
  • 18 decembrie 2016 at 07:26
    Permalink

    Orasul uricani nu mai are locuitori din cauza migratiiei fortei de munca si a scaderi natalitiati etc asta este si viitorul nu sunta ok si eu cred ca ma-m dus degeaba la vot ca viata mia tot muncitor pe minimul pe economie v-a fi.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *