Cabanierii din Straja, convocati pentru a da socotealã

Un control recent în statiunea de munte Straja a scos la ivealã faptul cã unii cabanieri nu plãtesc nimic si doar fac profit. Asta sustine primarul Cristian Resmeritã, care a convocat adunarea Asociatiei Pro Straja pentru ziua de luni a sãptãmânii viitoare.

Totul, dupã ce a dat prima amendã usturãtoare unui cabanier care nu a plãtit nicio taxã timp de 3 ani si jumãtate. „Trebuie sã respecte legea, pentru cã altfel nu am nicio problemã sã aplic eu legea si voi da chiar un miliard de lei vechi amendã, pentru cã acesta este cuantumul maxim. În urma controlului de luni, însã, am observat cã aceastã pensiune care are 65 de locuri de cazare nu a plãtit nici un leu taxa de cazare, care se  încaseazã pe prima noapte a unui sejur. Practic, dânsul a avut activitate ilegalã tot sezonul trecut, autorizatia de functionare a avut-o doar pe restaurant si a cazat oameni, fãrã sã plãteascã nimic si nici taxa Salvamont nu a achitat-o vreodatã”, a declarat Cristian Resmeritã, primarul municipiului Lupeni.

Prima constructie ilegalã a fost demolatã partial încã din luna septembrie, iar de atunci autoritãtile locale au trimis doar avertismente cãtre acestia. În Straja, zeci de constructii sufocã statiunea si unele s-au extins pânã pe domeniul public. Toate parcelele care au fost ocupate ilegal cu constructii vor fi aduse la nivelul de teren neconstruit, dupã ce fiecare proprietar a primit de la primãrie avertismente în scris. Luni, sãptãmâna viitoare a fost convocatã adunarea Asociatiei Pro Straja, din care fac parte toti proprietarii de cabane, pentru a face un parteneriat corect.

Diana Mitrache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.