Autoritãtile din Valea Jiului vor duce, în sfârsit, gunoiul menajer la Petrosani. Decizia le apartine celor de la Consiliul Judetean Hunedoara, dar întreaga activitate va fi gestionatã de firma subordonatã Consiliului Local Vulcan. Autoritãtile spun cã evenimentul se va produce în aceastã sãptãmânã.

Asta, dupã ce, din varã, este amânat mereu, din cauza birocratiei. În tot acest timp, problema gestionãrii deseurilor devine gravã cu fiecare zi. „Speranta noastrã este sã o deschidem miercuri, dar ca sã fiu extrem de realist, vã spun cã, cu certitudine, va fi deschisã în sãptãmâna aceasta, cel mai  târziu vineri. Vã spun, pentru cã s-ar putea sã fie necesare  încã avize de la Mediu, ca si o vizitã a celor de la Garda de Mediu, dar totul este finalizat, asa încât platforma de la Petrosani sã fie deschisã acum”, a spus Mircea Bobora, vicepresedintele C J Hunedoara.

Primãria din Vulcan, prin SC  Pregoterm, si-a luat angajamentul cã va gestiona acest serviciu, iar timp de aproximativ o jumãtate de an, acolo se vor depune deseurile rezultate din gospodãrii si nu vor mai pleca la Horezu. „Pregoterm se va ocupa de aceastã platformã provizorie. Se va ocupa atât de depunere, cât si de amenajarea ei si sperãm cã lucrurile vor merge foarte bine si nu vom mai fi nevoiti sã mergem pânã la Horezu”, a mai spus si Gheorghe Ile, primar Vulcan. Platforma va functiona la periferia Petrosaniului, iar când va fi deschis deponeul de la Bârcea, întrega cantitate de deseuri depusã aici va fi transportatã în acest loc.

Licitatia deponeului de la Bârcea ar putea fi atribuitã în mod direct unui operator

Deponeul ecologic de la Bârcea Mare nu este functional nici la aceastã oarã, iar previziunile conducãtorilor judetului sunt sumbre. Pe mãsurã ce trec lunile, acestia sustin cã existã varianta ca deponeul sã nu fie functional nici mãcar peste doi ani. În acest sens, consilierii judeteni iau în calcul varianta prin care sã atribuie contractul în mod direct unui operator din subordinea Consiliului Judetean Hunedoara.

“Pot spune cã ultima modificare a legii prin ordonantã de guvern s-a fãcut în septembrie 2016, cu privire la modul de selectie a operatorilor. Modificãrile s-au fãcut la solicitarea unor uat-uri, a unor consilii judetene, de la Constanta pânã nu stiu unde, care se confruntã cu aceleasi probleme ca si noi; se confruntã cu societãti specializate în contestatii. Si atunci – v-o spun acum, desi probabil ati mai auzit-o – încercãm varianta de dare în administrare a acestui deponeu, dare în administrare conform legii, cãtre o societate comercialã de pe lângã un uat din judet. Si, în conditiile în care existã posibilitatea participãrii consiliului judetean cu capital (100- 150 mii lei), în asa fel încât consiliul judetean sã devinã asociat majoritar în aceastã societate, ca sã demarãm utilitatea deponeului de la Bîrcea, pentru cã altã solutie nu vãd în accelerarea rezolvãrii acestei probleme”, a spus Mircea Bobora, vicepresedintele Consiliului Judetean Hunedoara. Acest lucru presupune înfiintarea unei societãti comerciale care sã fie în subordinea Consiliului Judetean, iar CJ sã fie actionarul majoritar. “Este una din variante si vã raportez cã nici o decizie de genul ãsta nu se va lua decât în urma unei hotãrâri a consiliului judetean”, a mai spus sursa citatã.  Cu încã doi ani s-ar putea prelungi situatia actualã, în care deponeul ecologic de la Bârcea Mare sã nu fie operational.

“Intr-o altã sedintã vã spuneam cã licitatia pentru aceastã operare nu se va sfârsi în acest an. Am fost optimist, pentru cã adjudecarea nu se va face niciodatã, licitatia fiind anulatã. Acum se porneste pentru o nouã licitatie, care – dupã pãrerea mea – nu va dura mai putin de doi ani. Si atunci, asa cum bine spunea domnul Bobora si cum eu sugeram încã din prima sedintã a consiliului judetean, va trebui încredintatã, conform legii, unui operator existent, care sã facã operarea pânã când marii jucãtori din piata de administrare, de operare a deponeurilor, vor debloca aceastã situatie”,  a spus consilierul judetean Florin Mârza.

“Sunt de acord si eu cu dumneavoastrã cã s-ar putea sã se lungeascã – poate si doi ani, depinde de contestatiile care vor fi – o datã pe operatorul central, pe lângã contestatiile pe care le vom avea pe cele patru zone ale judetului, la operatorii zonali. Va fi extraordinar. De aceea gândim – si uitati cã gândim la fel si e bine asa – gândim cã, dacã tot asa 47 ne contestã, noi nu mai putem merge mai departe stând „ghiocel” în fata cuiva, pentru interesele personale si de grup, începând de la cei care participã la licitatie, pânã la operatorul local. Interesele personale trebuie stârpite odatã. Cu acestea nu pot fi de acord niciodatã. Sãptãmâna viitoare se ridicã pe SEAP, vedem ce va fi. Si atunci, dacã pânã în decembrie sesizãm cã tot asa ne fac contestatii si contestatii, încercãm de zece ori sã punem pe SEAP, dar nu stãm, îl încredintãm unei firme, cum scrie legea, care are acest obiect de activitate. Si avem vreo douã- trei firme bune în judet, dar firme ale uat-urilor si care nu vor avea dreptul sã participe la licitatie. Vã multumesc pentru întelegere”,  a mai spus Laurentiu Nistor, presedintele Consiliului Judetean Hunedoara.

Deponeul de la Bârcea nu este operational din cauza unei firme care a depus contestatie la contractul derulat de Consiliul Judetean Hunedoara.

Diana Mitrache
Monika BACIU