O fetitã de doar 5 ani, care locuieste cu familia în Cartierul Viitorului din Lupeni, a fost trasportatã de urgentã la Timisoara cu un elicopter, dupã ce a cãzut de la etaj.  Copila s-a urcat pe geam si a cãzut în gol, iar potrivit celor de la spitalul din Lupeni a fost intubatã si trimisã de urgentã la o clinicã din Timisoara, pentru cã are foarte multe traumatisme la nivelul capului si a membrelor. De altfel, se pare cã nimeni nu o supraveghea în momentul în care a cãzut în gol, iar o anchetã va stabili cu exactitate ce s-a întâmplat cu exactitate. Rudele acesteia sunt cele care vor rãspunde pentru cã au lãsat-o singurã si cea micã a reusit sã cadã în gol.

„Fetita a fost intubatã la noi, pentru cã a venit cu politraumatisme la cap si la coaste si, pentru cã nu avem neurochirurg si nici computer tomograf, am decis sã o trimitem la o clinicã în Timisoara. A venit elicopterul, noi am intubat-o si putem  afirma cã nu este într-o stare foarte gravã. Sperãm sã îsi revinã”, a declarat Georgeta Stãnoiu, director  medical la Spitalul din Lupeni. Politia a început o anchetã, iar din primele date se pare cã fetita ar fi rãmas singurã într-un interval de timp în care unul dintre pãrinti mergea la muncã, iar celalalt urma sã se întoarcã de la serviciu.

Diana Mitrache