Traseele din Parâng, marcate si hãrti realizate cu voluntari

Nu mai putin de 40 de voluntari de la Caritas din Petrosani urcã, timp de 3 zile, în Parâng. Va fi un maraton al voluntariatului în care acestia vor amenaja mai multe trasee în munte, locuri pe care salvamontistii nu au mai avut fonduri sã le punã la punct si, ajutati de acestia, vor face zona destinatã turistilor mai accesibilã. Nu vor uita apoi sã întocmeascã hãrti, pe care le vor preda centrului de informare turisticã. Totul cu sprijinul celor care le-au dat banii.

„Proiectul care debuteazã vineri, presupune nu doar amenjarea traseelor turistice, ci si montarea unui popas turistic, care, în functie de conditiile atmosferice, îl vom putea amenaja pânã la începutul anului viitor. Vom marca traseele turistice, 3 fiind cele mai spectaculoase: cãtre Lacul Mija, Vârful Parângul Mare si Parângul Mic, vom marca câteva repere importante ale masivului si vom încerca sã implicãm oamenii, ca, la rândul lor, sã fie ei însisi mijloacele de promovare pentru Parâng. De asta 40 de voluntari vor fi în munte, în week-end în Parâng”, a spus Alexandru Kelemen, reprezentant al Caritas Alba Iulia, la Petrosani. Proiectul are o valoare de 11.250 de lei si cu acesti bani, care le vin de la OMV, la indicatiile asociatiilor din Parâng si ale salvamontistilor, voluntarii sunt cei care vor face tot ceea ce este necesar.

„Am câsttigat aceastã sumã de bani si dorim ca în acest week-end sã avem prima activitate în Parâng, cu voluntari, unde încercãm sã le stimulãm interesul fatã de munte, fatã de a se implica activ în înfrumusetarea muntelui si de a pãstra curat si îngrijit locul”, a mai adãugat Alexandru Kelemen. Voluntarii sunt dintre tinerii de liceu, care dau mereu o mânã de ajutor, atunci când este nevoie si cei de la Caritas, care, zi de zi, sunt alãturi de cei care au nevoie de sprijin în comunitatea noastrã.

Diana Mitrache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.