Interviu / CONSTANTIN BUDICÃ, deschizãtor de performante la STIINTA PETROSANI

Nãscut în Bucuresti (14 sept. 1948), dupã absolvirea studiilor liceale, ajunge la Petrosani în 1974, ca student al Facultãtii de Masini si Instalatii Miniere din cadrul  I.M.P., având insã ca sportiv, o bogatã activitate de zece ani la Steaua (1964-1974), cu care  a iesit de trei ori campion national si de trei ori vicecampion.

Reporter: Domnule Budicã, o viatã între Bucuresti si Petrosani…
Constantin Budicã:
Oarecum… Panã la 26 de ani în Capitalã, iar de la 42 de ani la Petrosani. Aici mi-am gãsit drumul: familie, carierã sportivã, situatie socialã. Nu regret deloc!

Rep.: Cum a început cariera sportivã?
C.B.:
La juniorii Stelei, “dus” de un coleg de clasã, Ion Marica. I-am plãcut antrenorului si de aici încolo au urmat pasii firesti ai unei cariere sportive. Am jucat la Steaua zece ani, timp în care am evoluat de 8 ori în echipa Nationalã, în meciuri cu Cehoslovacia, Italia sau Spania. Astfel, am primit o mare distinctie la vremea aceea, Maestru Emerit al Sportului.

Rep.: Cum ati ajuns la Petrosani?
C.B.:
De la 24 de ani m-am gândit serios cã va veni si vremea când atârni ghetele în cui. Cum eram prieten la Nationalã cu Enciu Stoica, Ortelecan, Burghelea sau Dan Talpã de la Stiinta, acestia m-au convins cã Petrosaniul ar fi o solutie bunã. Astfel am ajuns aici, unde am fost bine primit de antrenorul Gheorghe Bãltãretu, de coechipieri precum Michi Martin, Neagu, Dumitru, Bunduc, Tufeanu, Fl. Constantin, Vestemeanu sau Eugen Stefan.

16-1

Rep.: Ce a urmat?
C.B.:
Viata de student timp de patru ani, în paralel cu cea de sportiv. Aveam o echipã excelentã cu care în sezonul  1974-1975 am terminat pe loul 3! Cine si-ar mai imagina asa ceva astãzi!? Mi-am întemeiat o familie în 1979, cãsãtorindu-mã cu gimnasta Doina Boangiu de la CSSP, a venit pe lume în 1980 fiica noastrã Andreea, viata cãpãtase alt sens.

Rep.: Ca antrenor?
C.B.:
În 1981 am renuntat sã mai joc, urmând un turneu în cariera profesionalã. Am revenit în 1983 la insistentele fostului coleg Mihai Bucos, care ulterior a plecat în Franta, rãmânându-mi mie sarcina pregãtirii echipei. A fost o perioadã frumoasã de patru ani, cu acel moment de vârf în 1983, când am câstigat Cupa României, dupã un dramatic 6-3 cu Politehnica Iasi.

Rep.: Apoi ati renuntat…
C.B.:
Se poate spune si asa… Începuserã sã “scârtâie” multe lucruri în jurul sportului, am preferat sã mã retrag, dedicându-mã activitãtii profesionale. Am luat-o usor, ca la rugby, pe trepte ierarhice, la IPSURUEEM Petrosani: inginer stagiar, inginer sef de birou, sef de serviciu, inginer-sef, director si manager. Am avut si aici o mare  satisfactie, când firma noastrã, pentru calitatea produselor, a fost premiatã la Madrid cu “Crucea de Aur”. Dar rugbyul a rãmas pentru mine marea iubire, mai ales prin cei 17  ani petrecuti pe teren, la Steaua si la Stiinta, momente care îmi vor rãmâne ca cele mai frumoase amintiri.

Si am completa noi, Constantin Budicã poate fi si acum la 68 de ani împliniti de curând, un adevãrat exemplu de modestie, perseverentã, ambitie si sportivitate.

A consemnat GENU TUTU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.