Cristian Resmeritã, primarul municipiului Lupeni a fãcut un pariu. Cu el însusi. Acesta vrea sã îsi demonstreze, lui în primul rând, iar mai apoi cetãtenilor din municipiul Lupeni cã pânã în Ajunul Crãciunului, localitatea îsi va schimba aspectul. Cristian Resmeritã a pus pariu cã în data de 23 decembrie, atunci când va împli 3 luni de mandat, 50% din infrastructura localitãtii va fi reabilitatã.

“Ambitia mea în momentul de fatã este sã facem în asa fel încât bugetul pe care îl are Primãria Lupeni, si nu este un buget mare, sã facem în asa fel încât toate lucrãrile de care avem nevoie. În municipiul Lupeni se lucreazã la o parcare la blocurile ANL, zona palatului Cultural suferã o modernizare exterioarã, de asemenea modernizãm iluminatul public. Toate aceste lucrãri sunt fãcute din bugetul propriu al municipiului Lupeni, fãrã sã cerem ajutor de la absolut nimeni. În municipiul Lupeni, din punct de vedere al infrastructurii, drumuri, trotuare, scoli, iluminat public, se lucreazã la 30% din municipiul Lupeni. Asta la 3 luni de zile dupã ce am ajuns primar. Am venit pe 23 iunie, vinerea trecutã a fost 23 septembrie, s-au împlinit trei luni de zile de când sunt primar al municipiului Lupeni, se lucreazã la 30% din infrastructura localitãtii si fac un pariu foarte îndrãznet cu mine. În 23 decembrie, în Ajunul Crãciunului se vor  împlini 6 luni de zile de când voi fi în pozitia de primar al municipiului Lupeni si dacã mã ajutã Dumnezeu sã avem vreme bunã, 50% din municipiul Lupeni va fi refãcut în totalitate. În momentul de fatã avem 30% în grafic, pânã în data de 23 decembrie, când voi avea 6 luni de mandat 50% din municipiul Lupeni va fi fãcut în întregime”,  a declarat Cristian Resmeritã, primarul municipiului Lupeni în cadrul unei conferinte de presã.

Municipiul Lupeni a devenit un santier în aceste ultime 3 luni, de când Cristian Resmeritã a preluat mandatul de primar. Au loc lucrãri intense în toate cartierele localitãtii, însã edilul vrea sã facã anumite precizãri cu privire la acestea. În vara acestui an, localitatea a fost grav afectatã de inundatii. Ploile au produs pagube însemnate, iar Guvernul a alocat peste 17 milioane de lei pentru refacerea infrastructurii afectate de inundatii.

“Din punctul de vedere al reabilitãrii infrastructurii rutiere, în municipiul Lupeni se aflã în lucru patru proiecte mari. Aceste patru proiecte mari sunt: reabilitarea DN 66A, adicã bulevardul, se reabiliteazã 2 km din infrastructura rutierã a bulevrdului, cele patru benzi si bordura rutierã. Este un proiect finantat de Guvernul României în urma inundatiilor care au avut loc. Se deruleazã al doilea program prin care se fac astfaltãri, se reabiliteazã cartierul Bãrbãteni în întregime. Este o zonã care a fost grav afectatã de inundatii, sunt bani alocati de cãtre Guvern. Doar aceste douã lucrãri sunt finantate pentru infrastructura rutierã din aceste fonduri. Mai reabilitãm, decolmatãm, se fac în asa fel încât sã nu mai avem probleme cu inundatiile. Sunt în reparatii 17 poduri si podete. Cele mai vizibile sunt cele de pe bulevardul Pãcii, tot din Bãrbãteni pentru cã acolo am avut probleme”, a mai spus sursa citatã. Existã însã si alte lucrãri, la fel de mari ca anvergurã, care se deruleazã pe banii municipalitãtii. Adicã, proiectele sunt finantate integral de la bugetul local. “Mai existã încã douã proiecte mari de asfaltãri în municipiul Lupeni. Se modernizeazã Calea Brãii, strada care duce spre Straja. Aceastã lucrare este finantatã din bugetul propriu al municipiului Lupeni si cel mai mare proiect de asfaltãri în municipiul Lupeni care depãseste si ceea ce facem în cartierul Bãrbãteni si Bulevardul Pãcii se numeste “modernizare strãzi si trotuare în municipiul Lupeni”. Este un proiect finantat în totalitate de la bugetul local, nu am solicitat ajutor de la nimeni. Pentru acest proiect licitatia a demarat în luna februarie a acestui an, a fost atribuitã lucrarea în urmã cu o lunã de zile, constructorul s-a apucat si face lucrãri de modernizare a strãzilor si cartierelor din municipiul Lupeni cu bani de la bugetul propriu al municipiului Lupeni. Vor fi reabilitate toate trotuarele de pe bulevardul Pãcii, de la primãrie pânã la Universal Edil, vom reabilita în întregime cartierul Bucura, Parângului, vom reabilita toatã zona de bulevard, voi intra în Viitorului, Aleea Gorunului, în foarte multe locuri din municipiul Lupeni”,  a mai subliniat Cristian Resmeritã, primarul municipiului Lupeni. În momentul de fatã, la Lupeni se lucreazã la 30% din infrastructura localitãtii, iar pânã în Ajunul Crãciunului, Cristian Resmeritã îsi propune sã câstige pariul cu el însusi.

Monika BACIU