Politicienii au fãcut bãi de multime la Zilele orasului Petrila. Acestia au acaparat actiunile organizate cu prezenta lor în mijlocul petrecãretilor.

Contestate sau nu, actiunile organizate de autoritãtile locale de la Petrila au strâns mii de petrileni si nu numai care au petrecut alãturi de artisti. La fel au fãcut si social-democratii, care în frunte cu “tãtucul lor”, Laurentiu Nistor, însusi presedintele Consiliului Judetean Hunedoara si presedintele PSD Hunedoara s-au aflat, duminicã searã, la Petrila… pentru a o asculta pe Delia, sau pentru a-i vedea lumea. Laurentiu Nistor, aflat la primul mandat în fruntea Consiliului Judetean Hunedoara, a vrut sã fie în mijlocul petrilenilor.

În tot acest timp, edilii petrileni vor sã afle pãrerea celor care au fost la zilele orasului, si asa cum ne-au obisnuit fac acest lucru prin intermediul retelei de socializare.

“Si iatã cã s-au încheiat si aceaste trei zile de manifestãri pe care petrilenii le-au simtit în orasul lor. Asteptam din partea dumneavoastrã reactiile, opiniile, criticile sau multumirile în legãturã cu organizarea acestui eveniment, dacã a meritat sau nu, ca pe viitor sã putem sã învãtãm din lucrurile constructive sau distructive ale acestor evenimente. Am dorit de la începutul mandatului sã fim cât se poate de transparenti cu privire la banii publici si asa dorim sã rãmânem pe mai departe indiferent de imaginea pe care ne-au creat-o altii. Vã multumesc cã ati fost alãturi de noi”, scrie pe Facebook, Dorin Curtean, viceprimarul orasului Petrila.

Reactiile nu au întâziat sã aparã, iar fiind democratie pãrerile au fost atât pro, cât si contra.  “Domnu Dorin Curtean, cam multi bani ati cheltuit pe Delia. Cu banii ãia fãceati altceva, de exemplu când au fost inundatiile”, scrie un internaut. “Toatã admiratia noastrã!!! Felicitãri!!!”, scrie un alt utilizator al retelei de socializare.

La evenimentele organizate de Primãria Petrila au mai fost senatorul PMP, Haralambie Vochitoiu, dar si presedintele interimar al PNL Hunedoara, Florin Roman.

Monika BACIU