Aproape toate locurile de la licentã de la Universitatea din Petrosani au fost ocupate, iar vinerea trecutã a fost ultima zi de înscriere. Viitori studenti au ocupat în totalitate locurile la anumite specializãri, lucru care a devenit îmbucurãtor pentru conducerea institutiei de învãtãmânt superior.

„Reusim, în conditiile actuale de depopulare a Vãii Jiului si în contextul economic actual, sã ocupãm locurile la licentã. A fost teama noastrã, dupã ce locurile la master erau ocupate încã din varã. Aveam 100 cu taxã si am mai strâns în toamnã în 50 la cu taxã, iar la studiile de licentã am avut ceva emotii. Am reusit, prin redistribuire de locuri, sã ocupãm aproape toate specializãrile. Suntem la 550 de locuri ocupate din cele 600”, a spus prof. dr. ing. habil. Eduard Edelhauser, Prorector al Universitãtii din Petrosani.

Conducerea universitãtii spune cã, dacã va fi cazul, pentru cei care s-au înscris, dar nu au apucat sã confirme pânã vineri, 16 septembrie 2016, la prânz, sã prelungeascã un pic perioada de confirmãri. Mai ales cã sunt specializãri foarte cãutate.

„Rãmân câteva specializãri care sunt cãutate. Cam douã în cadrul fiecãrei facultãti. Este vorba despre Managementul si Economia turismului, comertului si serviciilor la Facultatea de Stiinte, apoi Transport si Calculatoare, în cadrul Facultãtii de Inginerie Electricã si Ingineria Calitãtii si Ingineria Mediului la Facultate de Mine”, mai spune Eduard Edelhauser.

Nici domeniul minier nu a fost neglijat si sunt studenti care au optat la Petrosani si pentru specializãri cum sunt cea de „mine” si cea de „topografie minierã”. Din aceastã toamnã a fost acreditat si un master în limba englezã, dedicat studentilor strãini, însã, birocratia îi cam încurcã.

„Studentii strãini nu prea vin din tãrile UE, ci din afara ei si au probleme, în primul rând, la obtinerea vizei, la apostilarea documentelor si e nevoie de un timp mai lung. Anul acesta având, însã, masterul acreditat si pe parcursul semestrului dorim sã acreditãm si un master la studii de licentã, sã racolãm si studenti din alte tãri ale lumii”, a conchis prorectorul Universitãtii Petrosani.

Cei care opteazã pentru minerit, însã, sunt constienti de faptul cã aceastã facultate le deschide porti spre exploatarea sãrii, spre balastiere, ori ape minerale sau chiar cupru si aur.

Diana Mitrache