Episcopia Devei si Hunedoarei, prin Fundatia ”Cuvântul care zideste”, va acorda si în acest an scolar 20 de burse ”Pãrintele Arsenie Boca” unor elevi de gimnaziu si de liceu din judetul Hunedoara care au rezultate bune la învãtãturã.

Copiii provin din familii sãrace si astfel se urmãreste prevenirea abandonului scolar. ”Episcopia Devei si Hunedoarei aplicã, pentru al patrulea an, consecutiv, bursele ”Pãrintele Arsenie Boca”, pe care le oferã copiilor aflati în dificultate financiarã, dar care au rezultate scolare deosebite. Cei interesati de aceste burse trebuie sã depunã o documentatie la sediul Episcopiei Devei, care va fi analizatã de o comisie specialã”, a precizat purtãtorul de cuvânt al Episcopiei Devei, pãrintele Gabriel Miricescu.

Episcopia Devei a stabilit cã vor fi alocate 10 burse pentru elevii de gimnaziu, iar alte 10 burse vor reveni elevilor de liceu. Valoarea unei burse se ridicã la 200 de lei pe luna, iar sumele vor fi achitate elevilor într-un cont bancar pe toatã durata anului scolar. Termenul limita pentru transmiterea dosarelor, prin postã sau direct la sediul Episcopiei Devei, este 7 octombrie a.c.

Maximilian Gânju