În Sãptãmâna Europeanã a Mobilitãtii, descoperã lumea dinozaurilor, la pedale, în Geoparc

Cei pasionati de mersul pe bicicletã si interesati sã descopere frumusetea Geoparcului Dinozaurilor Tara Hategului, Geoparc International UNESCO administrat de Universitatea din Bucuresti, sunt asteptati duminicã, începând cu ora 12.00, la evenimentul intitulat ”La pedale prin lumea dinozaurilor”.

Evenimentul marcheazã Sãptãmâna Europeanã a Mobilitãtii si are ca scop promovarea, în rândul localnicilor si al vizitatorilor, a unui teritoriu UNESCO, a ideii de transport alternativ care sã decongestioneze principalele rute de pe teritoriul Geoparcului, sã contribuie la reducerea poluãrii într-o arie protejatã si sã creeze premisele dezvoltãrii economice locale prin deschiderea unor trasee de cicloturism. De asemenea, proiectul urmãreste sã lege, printr-un mesaj comun, o zonã urbanã – orasul Hateg, de zona ruralã înconjurãtoare, în care problemele privind traficul si poluarea sunt la fel de prezente, însã nu sunt constientizate la adevãratul nivel.

Traseul, cu o lungime de cca. 20 de km, va fi urmãtorul: plecare de la Centrul de vizitare al Geoparcului Dinozaurilor Tara Hategului (str. Libertãtii, nr, 9A) – Nãlati – baraj Pãclisa – Valea Dinozaurilor – Câmpurile cu granit – Casa Dinozaurilor Pitici (Sînpetru) – Casa Traditiilor (Sînpetru) – Vadu – Nãlati – sosire la Centrul de vizitare al Geoparcului Dinozaurilor Tara Hategului. Întregul traseu va fi parcurs pe drum asfaltat.

Pentru cã este vorba despre o plimbare de constientizare în naturã si nu de o competitie, de-a lungul traseului, participantii vor beneficia de ghidaj gratuit la câteva dintre punctele de vizitare si interpretare ale Geoparcului Dinozaurilor Tara Hategului precum si la alte obiective de importantã majorã pentru Tara Hategului. La unul dintre punctele de vizitare, participantii vor avea parte si de o surprizã pregãtitã  de Asociatia Femeilor din Sîntãmãria Orlea. Evenimentul este organizat de un grup de initiativã format din Asociatia Centrul de Resurse pentru Actiune Localã, Asociatia Drag de Hateg, Asociatia Femeilor din Sântãmãria Orlea, Asociatia Geomedia, Asociatia Tios si Asociatia Wild Roots, în parteneriat cu Geoparcul Dinozaurilor Tara Hategului, Geoparc International UNESCO, Agentia de Protectia Mediului Hunedoara, cu sprijinul DHS si al Primãriilor din orasul Hateg si din comuna Sîntãmãria Orlea.

”La pedale prin lumea dinozaurilor” este un nou eveniment educational si sportiv din seria celor derulate pe teritoriul Geoparcului. ”Ambasadorii Geoparcului”, ”Educatie în Geoparc cu Andi Andezit”, ”Banca de EcoInvestitii în Educatie”, sunt trei proiecte educationale derulate în aceastã varã în baza finantãrilor câstigate în cadrul unui concurs national de proiecte din partea Fundatiei pentru Parteneriat si MOL România. Lor li se alãturã si alte proiecte sau evenimente culturale, educationale si sportive desfãsurate pânã acum precum Festivalul Dinozaurilor, ”Ziua Vulcanilor”, Crosul Cetãtii Regale a Hategului si schimbul cultural desfãsurat între geoparcurile internationale UNESCO – Geoparcul Dinozaurilor Tara Hategului si Geoparcul Luberon din Franta.

Adina POPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *