CEH nu intrã în faliment

Complexul Energetic Hunedoara nu va intra în faliment, cel putin la nivel declarativ. Echipa guvernamentalã care s-a aflat la Petrosani, la finele sãptãmânii trecute, a dat asigurãri cã activitatea minierã, dar si energeticã vor continua, însã sub o formã mai restrânsã.

“Din discutiile care le-am avut la cancelaria primului ministru cu ministrul Energiei sI cu vicepremierul Costin Borc, avem elemente care sã ne permitã sã spunem fãrã niciun fel de emotii, fãrã niciun fel de dubii cã nu se închide nici Paroseni, nici Mintia, nici Vulcan si nici Livezeni si CEH nu va intra în faliment, nu va dispãrea. Nu exsitã niciun dubiu. Din partea ministrului Energiei si cel al Economiei acestea sunt garantiile asumate”, a declarat Ionel Dancã, consilierul premierului Dacian Ciolos.

De cealaltã parte, vicepremierul României, Vasile Dîncu a subliniat cã problema CEH este una financiarã si cã se cautã solutii.

“Aici este o problemã financiarã, legatã de Paroseni si sã vedem ce solutie putem gãsi, nu este foarte simplu”, a precizat vicepremierul Vasile Dîncu. Datoriile CEH sunt de peste douã miliarde de lei. Administratorul judiciar al CEH nu crede în sansele reale de redresare ale societãtii, însã sustine cã va sprijini orice demers al administratiei în acest sens.

„În ceea ce ne priveste, suntem sceptici cu privire la reusita reorganizãrii activitãtii Complexului Energetic Hunedoara SA. Am arãtat cã aceasta nu depinde de oamenii muncii din judetul Hunedoara, nici de conducerea CEH sau de factorii de conducere de la nivelul judetului Hunedoara,nici mãcar numai de conducerea Ministerului Energiei, ci poate fi rezolvatã doar prin conlucrarea mai multor institutii ce nu pot fi coordonate decât la nivel guvernamental. Complexul Energetic Hunedoara SA este o întreprindere cu capital de stat, prost croitã încã de la înfiintare, ajunsã într-o situatie disperatã din punct de vedere economic iar mãsurile necesare pentru salvarea locurilor de muncã si pentru continuarea activitãtii celor douã termocentrale sunt exceptionale implicând cel mai înalt nivel de decizie. Dacã aceste mãsuri se vor lua, în calitatea ce o avem de administratori judiciari suntem pregãtiti si vom sustine orice initiativã menitã sã ducã la redresarea activitãtii si la îndeplinirea cu succes a unui Plan de Reorganizare implicându-ne alãturi de muncitorii din Valea Jiului,de conducerea acestora si ceilalti factori decizionali din institutiile mai sus mentionate în implementarea, derularea si finalizarea cu succes a unui asemenea plan. În caz contrar, vom constata imposibilitatea derulãrii unui Plan de Reorganizare si vom solicita instantei trecerea la faliment a Complexului Energetic Hunedoara SA”,  aratã administratorul judiciar al CEH.

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu a anuntat un plan pentru CEH care prevede închiderea minelor Lupeni si Lonea si mentinerea minelor Livezeni si Vulcan alãturi de câte un grup energetic de la Mintia si Paroseni.

Monika BACIU

3 comentarii la „CEH nu intrã în faliment

  • 12 septembrie 2016 la 08:55
    Permalink

    Pana la alegeri nu se va inchide, o sa fie asigurate salariile la acelasi nivel, apoi nu au decat sa hotarasca cei care vor castiga alegerile ce au de facut. Si oricum avem lideri sindicali de nadejde care se inteleg bine cu cei din administratie mai ales datorita faptului ca au conditiile de pensie indeplinite de mult, iar salariile de cel putin 10 ori mai mari decat ale unui muncitor…..si atunci cum sa pleci, trebuie profitat de fiecare luna care trece, cu orice risc…..ca daca intra in faliment ei sun siguri de pensie.

    Răspunde
  • 13 septembrie 2016 la 06:37
    Permalink

    Abureli electorale! CEH se inchide,nu vedeti ca nimeni nu misca un deget!
    Cei cu conditii de pensie din CEH de ce nu au iesit inca din sistem?sa ma ,,mulga” un pic?
    N-au nici un pic de bun simt!

    Răspunde
  • 13 septembrie 2016 la 11:51
    Permalink

    CEH este in insolventa. Lipsa restructurarii va avea drept consecinta falimentul.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.