Centrul de îngrijire a persoanelor vârstnice de la Lupeni, Glasul Penticostalilor, a împlinit 10 ani. De un deceniu aici sunt îngrijiti vârstnicii care nu mai au pe nimeni. La momentul aniversar a fost organizatã o actiune la care au luat parte partnerii centrului din Canada, Statele Unite ale Americii, Germania sau Marea Britanie.

“Am pornit aceastã investitie în anul 2001. Lucrãrile de reabilitare a primelor trei nivele au durat 5 ani de zile, în 2006 am dat în folosintã parterul si primele trei nivele. Ne-am oprit si nu am mai continuat cu etajul patru, întrucât pompierii impuneau alte restrictii pentru clãdirile mai înalte decât P+2 si ca sã nu stãm pe loc am construit acest nou corp de clãdire care dã un plus de valoare atât clãdirii cât si serviciilor pe care le oferim celor aflati în nevoie. În prezent avem 71 de persoane si de când suntem aici, de 15 ani, am fost sprijiniti de primãrie, nu am plãtit taxe, nu am plãtit impozite, nu am plãtit gunoi. Toate acestea au fost suportate de primãria Lupeni, care a dat un plus de sprijin centrului”, a declarat Iacob Mesarosi, viceprimarul municipiului Lupeni, fostul administrator al centrului.

Cei care din diverse motive nu îsi pot îngriji vârstnicii îi pot aduce la Lupeni.

“Avem personal de specialitate, psihologi, asistenti sociali care au toatã documentatia necesarã pentru a întocmi dosarele de internare. Dosarele se pot întocmi în 24 de ore”, a mai subliniat sursa citatã.

Municipalitatea de la Lupeni sprijinã centrul de îngrijire a vârstnicilor. În anul 2001, municipiul Lupeni a bifat o premierã, aici a luat nastere primul partneriat public-privat de la nivel judetean.

“Eu la ceas aniversar doresc sã îi felicit pe cei care au depus atâta muncã în 10 ani de zile. Dânsii au reusit sã aducã o clipã de bucurie în sufletul celor mai în vârstã care locuiesc aici. Ar trebui în fiecare localitate din aceastã tarã sã existe astfel de locuri unde persoanele în vârstã sã poatã sã beneficieze de asemenea conditii. Acesti oameni au construit Lupeniul, sunt oameni care au avut un aport decisiv la dezvoltarea municipiului Lupeni si faptul cã în momentul de fatã beneficiazã de o îngrijire adecvatã, pentru mine reprezintã o mare bucurie sufleteascã”, a declarat Cristian Resmeritã, primarul municipiului Lupeni.

Omul de afaceri Emil Pãrãu a fost unul dintre cei care au ajutat la punerea bazelor acestui centru. “În 2001 am fost alãturi de cei de aici si nu credeam cã se vor face atâtea lucruri mãrete. Cu ajutorul lui Dumnezeu si cum spunea cineva, unii bãgând mâna în buzunar si scotând bani, au fost cei din Statele Unite, prima datã, cã primii bani au fost 30.000 de dolari si de acolo s-a realizat ce vedem aici. Noi, prin contributia noastrã am reusit sã ajutãm în functie de ce am putut”,  a subliniat Emil Pãrãu, om de afaceri. Parteneri sunt si persoane din SUA, Canada si Germania. Cu totii au ajutat si vor ajuta în continuare, astfel cã în scurt timp clãdirea va fi dotatã cu un lift.

“În anul 2005 am adus lucruri si am aflat cã proiectul progresa. La acel moment am trimis bani lichizi. Am încheiat parteneriate cu biserica si centrul. Am avut privilegiul sã vedem cum sunt îngrijiti pacientii. Apreciez pe fiecare dintre cei care lucreazã aici pentru cã se vede cã iubesc munca pe care o fac aici. Lupeniul este un oras frumos si are oameni frumosi. Am vãzut multe îmbunãtãtiri care au avut loc aici în ultimii 20 de ani”,  spune unul dintre partenerii din Marea Britanie.

“Sotia mea a venit cu un nou proiect si am vrea sã fie un lift la capãtul clãdirii, acolo unde este holul si v-as provoca sã punem cu totii mâna sã terminãm acest lift. Este foarte important ca bãtrânii sã aibã un lift, în SUA nu se admite asa ceva sã nu fie un lift la 5 nivele”,  spune familia Apetroaie din SUA. Media de vârstã a celor care sunt în centru este de 78 de ani. De-a lungul celor 10 ani de functionare, aici au închis ochiipentru totdeauna 57 de bãtrâni.

Monika BACIU