Deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE), vicepresedinte al Comisiei de Comert International (INTA), solicitã Comisiei Europene sã comunice demersurile pe care le face în vederea eliminãrii vizei pentru românii si bulgarii care doresc sã cãlãtoreascã în Canada.

Parlamentarul hunedorean a cerut lãmuriri Comisiei Europene în cadrul reuniunii INTA, când a avut loc dezbaterea despre Acordul Economic si Comercial Cuprinzãtor – CETA – între UE si Canada.

”Încep prin a-mi declara sprijinul ferm în favoarea acordului dintre UE  si Canada. CETA este un acord bun pentru economiile noastre, pentru comertul bilateral, pentru cresterea economicã sustenabilã si crearea de noi locuri de muncã. Cu toate acestea, guvernul canadian are o problemã. Se pare cã ei folosesc o hartã mai veche a UE, iar pe aceasta se pare cã sunt doar 26 de state membre. Cel putin asa se vede de la Ottawa. Sunt douã state membre ale UE care nu vor participa la Acordul CETA din simplul motiv cã încã existã obligativitatea de a obtine vize pentru cetãteni acestora atunci când cãlãtoresc în Canada. Vorbesc, bineînteles, despre România si Bulgaria. Prin urmare, cer Comisiei Europene (CE) sã trimitã, la Ottawa, o hartã actualã a UE cu cele 28 de state membre sau, dacã CE crede cã asta nu ar rezolva problema, atunci îl rog pe reprezentantul Comisiei sã ne spunã ce eforturi concrete întreprinde pentru rezolvarea problemei vizelor cu partenerii nostri canadieni”, a afirmat Iuliu Winkler în interventia sa în cadrul dezbaterii.

Negocierea Acordului CETA a fost finalizatã, iar textul acestuia a fost fãcut public în februarie 2016. În perioada urmãtoare, CETA va intra în procesul de ratificare în Parlamentul European, dar si în parlamentele nationale ale celor 28 de state membre ale UE. Acordul este important pentru economia României, desi comertul dintre România si Canada este relativ modest, valoarea totalã a exporturilor românesti pe piata canadianã atingând numai 75 de milioane de euro în anul 2015.

Maximilian Gânju