Dorinta de a-ti depãsi conditia de „viatã de mizerie” între blam si apreciere

„Am judecat la rece lucrurile. Cum fac pentru a merge mai departe? (…) Nimeni nu mã poate judeca pentru cã am vrut sã ies din lumea aia, a sãrãciei, fãrã un viitor mai bun oricât as fi muncit” – Ramona Roxana, din Petrosani, aflatã în Spania.

Asociatiile, organizatii non gunernamentale umanitare stiu din experientã ceea ce stiu si sociologii si psihologii – existã oameni care nu vor sau nu pot sã iasã din mediul în care s-au nãscut, au crescut si trãiesc – în sãrãcie. Am întâlnit bãrbati, femei, copii, care dacã mãnâncã pe sãturate la o masã sunt de-a dreptul fericiti, fãrã grija celei urmãtoare. Si dacã sunt flãmânzi, nu-si plâng de milã, ci cautã solutii pentru urmãtoarea „burtã de mâncare”. Mai existã si unii care-si încropesc din resturile gãsite pe la containere mici gospodãrii, mai lucreazã cu ziua, mai un ajutor social, dar cam atât.

Cei care reusesc sã se smulgã din acest mediu sunt blamati de cei rãmasi în comunitãtile respective, pentru cã o fac cu anumite sacrificii „de familie”, iar altii îi considerã  eroi în lupta cu viata, fãrã sã-i judece.

Un caz, povestea unei mame care se aflã între blam si realitate lucidã, l-am aflat în urma articolului apãrut în Cronica Vãii Jiului, „Babi, femeia cât un copil de nouã ani, un Om urias” (http://cronicavj.ro/wp/?p=52838). Maria Vrejea, Babi cum îi spune familia, 77 de ani, din Petrosani, si-a spus povestea sa, si printre altele a pomenit si de unul dintre fiii sãi pe care l-a pãrãsit sotia luând cu ea pe fiul cel mare, iar pe cel mic l-a lãsat tatãlui care locuieste împreunã cu Babi. Declaratia sa era un repros scurt, dar dur, chiar defãimãtor la adresa nurorii care si-a luat lumea în cap abandonându-si copilul. De nouã ani, acesta se aflã la muncã în Spania.

Vãzând materialul de presã, atentionatã fiind de cunoscuti, nora în cauzã – Ramona Roxana – ne-a cãutat, a insistat sã ne spunã cum stau de fapt lucrurile. Este unul dintre oamenii care si-au dorit sã-i depãseascã acea conditie de „om din marginea societãtii”.

„Provin dintr-o familie cu probleme, iar la 15 ani m-am mãritat cu tatãl copiilor. La 16 ani am avut primul copil, am muncit din greu la ReTim Petrosani, mãturam strãzi, apoi de la mina Livezeni luam cãrbuni cu sacii si-i vindeam. Dar nu exista nici o perspectivã, fostul sot era si gelos si violent. Locuiam acolo, împreunã cu Babi si fiica ei, care a murit – o fatã extraordinarã. Apoi, verisoara lui, aflatã în Spania, mi-a propus sã merg acolo, la muncã. Initial am refuzat. Am spus cã ori merg cu familia, ori deloc. Anul urmãtor ne-am dus toti. Între timp hotãrâsem sã mai facem un copil. În Spania, eu lucram la curãtenie, iar el când- cum, mai mult nu lucra. Nu se putea adapta spunând cã el nu e slugã la altii si cã mai bine este acasã sãrac, dar cu familia, decât printre strãini. Era foarte legat de mama sa si înteleg asta, pentru cã i-a crescut singurã, pe el si pe frati.

Într-o zi de salariu, a vrut sã-mi ia banii sã-i trimitã acasã, la mama lui. Ne-am certat pentru cã aveam cei doi copii, cel mic avea un an si sase luni, aveam chirie de plãtit si doar un venit, al meu. Am spus: când avem trimitem, dar întâi sã ne stabilizãm noi. În acea zi m-a bãtut de trei ori în fata copiilor si fratelui meu, care a încercat sã ne despartã, dar mai mult nu putea face pentru cã stãtea la noi, ne gospodãream împreunã. Atât de gravã a fost situatia încât, reusind sã mã zãvorãsc în baie, am chemat politia, care a venit imediat. I-au pus cãtuse, mie mi-au luat declaratii întrebându-mã apoi ce vreau. Am spus cã vreau sã mã lase cu copii, sã pot munci si sã-i pot creste decent.

A fost proces de urgentã, mi s-a acordat custodia copiilor, iar el nu avea voie sã se apropie de mine decât pânã de 500 de metri. Copilul cel mare mergea la scoalã, dar nu mã descurcam si cu cel mic si cu serviciul. Lucram de la ora 6,00 dimineata si nu aveam cum sã-mi pãstrez serviciul pentru cã aveam copil mic. Am judecat la rece lucrurile. Cum fac pentru a merge mai departe? Stiind cã acasã o are pe mama lui, am întocmit, la întelegere cu el, un act la notar cã i-l încredintez sã-l ducã în România, cu conditia sã-l aducã înapoi în Spania. Practic, am stabilit cã pânã ne rezolvãm problemele, un copil sã stea cu el si unul cu mine. Deci nici vorbã sã-mi abandonez copilul. Dimpotrivã, vorbim mereu, am venit în România des, chiar în luna februarie, anul ãsta am fost cu copilul, am fost chiar acolo acasã la fostul sot. Nu vrea sã-mi dea copilul si vrea doar bani de la mine pentru cã mi-a spus cã dacã îi dau 500 de euro, semneazã tot ce vreau.

Pentru a-mi lua înapoi copilul, ne judecãm la Petrosani, mi-am angajat si avocat sã-l pot lua, pentru cã urmeazã sã meargã la scoalã. Am fãcut-o abia acum pentru cã pânã în prezent nu mi-am permis financiar. În procesul pentru obtinerea copilului au fost deja douã înfãtisãri, la care tatãl copilului nu s-a prezentat. Copilul a fost si examinat psihologic, urmeazã anchetele sociale… Se poate verifica ceea ce spun, pentru cã sunt reprezentatã de avocat Corina R. Si vã dau si numãrul de dosar.

Eu nu mi-am pãrãsit copilul, doar m-am luptat pentru o viatã mai bunã pentru ei si sigur, pentru mine. Nu vã ascund cã am un partener de viatã, un om cu capul pe umeri. Nimeni nu mã poate judeca pentru cã am vrut sã ies din lumea aia, a sãrãciei, fãrã un viitor mai bun oricât as fi muncit.

Vã mai spun un lucru, dacã eu nu puteam sã mã ridic, dacã eram sãracã lipitã, iar tatãl copiilor era înstãrit si la el ar fi avut copiii conditii sã creascã civilizat, i-as fi lãsat lui. Chiar dacã te doare rãu ca mamã, trebuie sã te gândesti ce e mai bine pentru ei ca sã creascã frumos. Dar eu sunt cea care poate sã le ofere un viitor, o viatã decentã” – a spus Ramona Roxana, 34 de ani, din Petrosani, care ne-a contactat din Spania.

Aceasta a mai precizat cã Babi, fosta soacrã, sigur stie ce i-a spus fiul sãu, dar viata e mai complicatã, de aceea Ramona Roxana a vrut s-o simplifice hotãrât si clar, cu multe argumente si logica unui om ce pare realist.

Ileana Firtulescu

Advertisements