Pe ultimul drum… / Codreanu Danut, din subteranul ucigator in mormantul rece

Mina face din nou victime. Seful de brigada, Codreanu Danut, a fost inmormantat.

Sute de persoane l-au condus, ieri (luni-n.r.), pe ultimul drum pe Codreanu Danut, minerul care si-a pierdut viata in urma unui accident petrecut la inceputul saptamanii trecute la Mina Petrila.

La inmormantare au participat si colegii de munca ai barbatului, dar si reprezentantii Minei Petrila si implicit a Companiei Nationale a Huilei. Codreanu Danut a fost inmormantat la Cimitirul Eternitatea din Petrila. Alaturi de familia indoliata s-au aflat directorul Minei Petrila, Constantin Jujan, dar si directorul general al Companiei Nationale a Huilei, Nicolae Dragoi.

Barbatul in varsta de 43 de ani a decedat joi seara la Spitalul de Arsi din capitala. El a suferit un accident la inceputul saptamanii trecute in timp ce efectua lucrari de foraj in subteranul minei Petrila. Barbatul a lasat in urma sotia, doua fete, cu varste cuprinse intre 16 si 19 ani parintii si bunicii. Cei care l-au cunoscut pe Codreanu Danut au doar cuvinte de lauda la adresa lui.

Guvernul si Ministerul Economoniei vor ajuta financiar familia indoliata. Deocamdata nu au fost stabilite sumele de care vor beneficia rudele barbatului.

Advertisements