Valea Jiului – proiect în lucru, se cautã pilot

Conurbatie, A.D.I. sau guvernare localã? Valea Jiului va face parte dintr-un proiect integrat de dezvoltare. Zona trebuie privitã ca un tot unitar pentru a se putea dezvolta, trebuie idei, dar acestea trebuie sã vinã din Valea Jiului. Vicepremierul Vasile Dâncu s-a aflat, la sfârsitul sãptãmânii trecute, în Valea Jiului, unde a subliniat cã zona are nevoie de o viziune unitarã.

“Am venit sã construim un program de dezvoltare special pentru Valea Jiului, un program în parteneriat cu administratia localã. Asta înseamnã cã am venit aici, împreunã cu domnul Ionel Danca, consilierul pentru dezvoltare al premierului Dacian Ciolos, sã discutãm despre câteva axe de dezvoltare si proiecte locale care sã le putem integra într-un mare proiect pe care îl gândim la Bucuresti. Vrem sã integrãm toate fondurile europene, sã facem niste  CALL-uri speciale pentru Valea Jiului în care sã încercãm sã dezvoltãm integrat. Avem nevoie de drumuri, dar aici sunt si alte probleme. Sunt probleme pe care l-am identificat astãzi si sunt legate de rãspunsul pe care Guvernul trebuie sã îl dea prin strategia energeticã, unele probleme legate de forta de muncã din minerit si ce vom face în viitor cu centralele de la Paroseni si Mintia, pentru aici orice strategie pe care o facem noi de reconversie profesionalã se va baza pe aceastã previzibilitate, în ce mãsurã industria noastrã energeticã, modul cum gândim noi securitatea energeticã are aceastã componentã si cum proiectãm aceastã componentã în viitor. Domnul vicepremier Costin Borc va avea la Alba Iulia o întâlnire pe aceastã temã, e o temã importantã unde se discutã despre strategia legatã de minerit. Asteptãm niste rãspunsuri din aceastã parte”, a declarat vicepremierul Vasile Dîncu, la Vulcan.

Vicepremierul sustine cã de cele mai multe ori, la nivel local, lipseste priceperea de a scrie prioiecte de dezvoltare. În acest sens, consultati din ministere vor veni în Valea Jiului pentru a-i instrui pe angajatii primãriilor sã scrie proiecte de dezvoltare.

“O sã aduc de la Bucuresti câtiva specialisti, dar voi cãuta niste specialisti si de aici sã îi angajez la Ministerul Administratiei Publice si Dezvoltãrii Regionale pentru planificarea de proiecte. Primãriile ne dau posibilitatea sã aducem aici câsiva oameni care sã îi învete pe angajati sã scrie proiecte, pentru cã marea noastrã problemã aceasta este. Din zonele sãrace fug oamenii care stiu sã scrie proiecte. Vrem sã înfiintãm în august, printr-o Hotãrâre de Guvern si un proiect de lege Institutul National de Administratie. Vrem cu prioritate, sã ducem oameni din administratie pe fonduri guvernamentale sã îi pregãtim pentru proiecte. O sã invit si primarii din Valea Jiului, vom face cursuri si la Universitate, sã arãtãm proiecte pilot cu lucruri de succes care s-au fãcut”, a mai subliniat vicepremierul României, care de altfel a mai spus cã “idea care a venit din partea primarilor a fost aceea cã nu întotdeauna lipsesc banii atunci când vorbim de dezvoltare. De foarte multe ori lipseste priceperea în a face proiecte. Încercãm sã schimbãm câteva lucruri”.

Ce spun primarii?

Primarii din Valea Jiului acceptã idea unei conurbatii sau cea a unei dezvoltãri unitare a Vãii Jiului. Gheorghe Ile spune cã el însusi a lansat în urmã cu câtiva ani aceastã propunere, doar cã din anumite orgolii nu s-a mai concretizat proiectul.

1-1

“Consider cã avem câteva directii bine stabilite, ceea ce trebuie sã facem pentru Valea Jiului. în primul rând  dorim si am ridicat problema conurbatiei Vãii Jiului. În al doilea rând sã venim cu proiecte concrete de conurbatie a Vãii Jiului si o sã ne sprijine cu specialisti de la minister care sã vinã alãturi de noi sã facem proiecte si sã alegem proiectele cele mai bune, care pot fi finantate cel mai repede, sã se vadã cã s-a început ceva în Valea Jiului. Conurbatia Vãii Jiului pentru mine este destul de clarã. Eu am scos, acum câtiva ani în urmã, aceastã idee, dar unii dintre colegii mei nu prea au acceptat pentru anumite mândrii. Consider cã Valea Jiului ar trebui sã fie o singurã administratie generalã si cu mai multe sectoare, cele 6 orase ale Vãii Jiului, astfel încât sã se poatã atrage fonduri. Noi am încercat, fiecare, dar sumele au fost limitate. Eu am speranta cã în luna septembrie vom avea concretizate câteva proiecte pe fiecare localitate. Marti vom avea  o consultare cu specialisti care se ocupã de problema conurbatiei si vom vedea care sunt ideile, ce trebuie sã facem fiecare comunitate si sã adoptãm o solutie unitarã pe Valea Jiului”,  a declarat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.

Valea Jiului are nevoie de predictibilitate si de proiecte de dezvoltare pe termen scurt, mediu si lung. Aceasta este pãrerea lui Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.

“Concluziile sunt cã de aceastã datã Guvernul României, prin implicarea premierului Dacian Ciolos, doreste sã facã o radiografie la cald a problemelor din Valea Jiului, dar au vrut sã cunoascã si problema noastrã a administratiei locale, dar si a celorlalti actori sociali din Valea Jiului, astfel încât în cel mai scurt timp sã vinã cu o propunere de plan integrat cu mãsuri concrete, pe termen scurt, mediu si lung în ceea ce înseamnã problema Vãii Jiului legatã de restructurarea mineritului, de dezvoltarea socialã si de ceea ce ne dorim sã devinã Valea Jiului în urmãtorii 10-20 de ani. Ni s-au cerut si proiecte concrete, sã venim cu propuneri pentru finantãrile pe programele cu fonduri europene, pe exercitiul financiar 2013-2020, astfel încât sã se facã un program integrat cu finantãri europene, axate pe diferite nevoi pe care le are Valea Jiului. E vorba de o convergentã a acestor programe pe problematica Vãii Jiului”,  a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.

Toate cele sase administratii locale ar trebui sã îsi dea mâna pentru a realiza proiecte concrete, astfel încât, în cel mai scurt timp, sã fie identificate cele mai bune solutii pentru zonã, în contextul în care mineritul se restrânge, iar proiectele din domeniul turistic nu au mai primit finantare pentru a fi duse la bun sfârsit.

“Nu stim dacã va fi conurbatie sau A.D.I. pentru cã si ADI-urile se vor modifica, vorbim de o structurã unitarã de conducere a Vãii Jiului, cel putin la directii mari de dezvoltare, cum ar fi problemele legate de gunoi, de transport, de infrastructurã… Poate fi si o formulã de genul acesta, nu stiu neaparat dacã o guvernare localã sub forma fostului guvernator sau un subprefect, dar existã nevoia unei conlucrãri între cele 6 administratii astfel încât marile probleme pe care le are Valea Jiului sã fie rezolvate împreunã pentru cã altfel nu putem în noul exercitiu financiar european, dar si bugetar românesc sã avem sanse de izbândã, sã putem sã punem ceva în locul mineritului, care încet, încet se închide. Prima problemã este cea a Complexului Energetic, a doua problemã este ce punem în locul Complexului Energetic, fie cã vorbim de dezvoltare industrialã, fie cã vorbim de turism care nu poate suplini 100%, dar poate suplini într-o oarecare mãsurã, dar este crearea de noi locuri de muncã si asta se poate face cu sprijinul guvernului prin directionarea anumitor investitori cãtre Valea Jiului”, a mai subliniat primarul municipiului Petrosani.

Autoritãtile de la Petrila cer parcuri industriale si continuarea activitãtii la mina Lonea.

“Am avut niste propuneri de proiecte pentru dezvoltarea integratã a Vãii Jiului. Fiecare dintre noi am schitat la acest moment câteva proiecte si ulterior vom trimite si alte propuneri. Urmeazã ca în luna septembrie sã vinã în Valea Jiului si primul ministru si sã finalizãm aceastã discutie si sã luãm o hotãrâre vis-a-vis de ce se va întâmpla concret. Noi de la Petrila am cerut sã fie un parc industrial pe fostul perimetru al minei Petrila pentru cã cei de la Societatea de Inchireri Mine ar trebui sã ne dea terenul. Acest lucru ar putea fi fãcut pentru cã existã o suprafatã de 20-30 de hectare si acest teren s-ar putea preta. Fortã de muncã existã în orasul Petrila dar eu am început discutia prin a-l ruga pe domnul vicepremier ca mina Lonea sã îsi continue activitatea pentru cã este singura solutie pe piata muncii în Petrila. Mina Lonea mai are aproximativ 900 de locuri de muncã, iar dacã le vom pierde vom fi la pãmânt pentru cã al doilea angajator este primãria cu aproximativ 100 de locuri de muncã”, a declarat Vasile Jurca, primarul orasului Petrila. În toamna acestui an, în Valea Jiului va veni o altã delegatie guvernamentalã condusã de premierul Dacian Ciolos.

“Domnul prim-ministru si-a asumat, personal, acest proiect de dezvoltare a Vãii Jiului. în acest moment vrea sã demonstrãm într-un proiect pilot care va avea loc, aici, în Valea Jiului, sub coordonarea domnului vicepremier Vasile Dîncu, cã se poate face o abordare integratã a problemelor din aceastã zonã si sã gãsim resursele financiare atât din programele europene cât si de la bugetul national, astfel încât prin alocãri distincte sau printr-un punctaj suplimentar pentru acele proiecte care se vor desfãsura în aceastã zonã sã aducem o perspectivã de dezvoltare acestei zone”,  a declarat, la Vulcan, Ionel Danca, consilierul premierului Dacian Ciolos.

Monika BACIU

2 comentarii la „Valea Jiului – proiect în lucru, se cautã pilot

  • 18 iulie 2016 la 00:09
    Permalink

    o singura administratie, un singur primar…orase cu peste 100 000 de locuitori au un singur primar, de ce nu se incearca asta si in Vale? Nu stiu sa scrie proiecte structurale, deci care e rostul armatelor din cele 6 mari primarii din Vale?

    Răspunde
  • 18 iulie 2016 la 00:18
    Permalink

    aceeasi placa..nici râsul nu ne mai apuca

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.