Valea Jiului ar fi putut avea un elicopter, dar din cauza unor ambitii proiectul nu s-a mai concretizat, astfel cã aparatul de zbor a fost redistribuit unei alte unitãti. Evenimentul de marti, în care un angajat al DADPP a fost rãnit grav, acesta fiind transportat cu elicopterul la Spitalul Judetean Craiova, ne aratã cât de necesar era pentru Valea Jiului un astfel de elicopter.

Totul a plecat în anul 2011, când Guvernul Boc a decis închiderea a 67 de spitale din tarã. La acel moment, la nivelul Vãii Jiului se vorbea de închiderea spitalului de la Petrila, lucru care s-a si întâmplat, dar si de închiderea celui de la Vulcan. Dacã se decidea comasarea celor douã spitale cu cel din Petrosani, Valea Jiului ar fi avut acum un elicopter, iar toate cheltuielile ar fi fost suportate de Ministerul de Interne.

“Nu s-au realizat  cã nu au vrut politicienii respectivi, e vorba de Petrila si Vulcan, cã nu s-a dorit unificarea spitalelor din orgolii locale. Avantajul era cã primeam un elicopter care deservea cele trei judete (Hunedoara, Caras si Gorj-n.r.), dar era cantonat la Petrosani si multe avantaje legate de dotarea cu aparaturã”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.

Salvatorii montani din Parâng spun cã un elicopter ar fi fost absolut necesar pentru Valea Jiului, în conditiile în care aici functioneazã trei statiuni montane. “Pânã acum au fost zeci de interventii cu elicopterul. Când la Petrosani a fost elicopter, timpul de interventie era foarte scurt. Am avut interventii si cu un elicopter PUMA, militar. Cu elicopterele au fost stinse si incendiile de vegetatie”, a declarat Dumitru Bârlida, sef Salvamont Parâng. Necomasarea unitãtilor medicale din Valea Jiului a dus la pierderea unei investitii de gradul zero pentru pacientii care ar fi avut nevoie de transport aerian la centrele universitare din tarã. Dacã spitalele s-ar fi comasat, în Valea Jiului, mai exact la Spitalul de Urgentã din Petrosani ar fi fost adus un elicopter care ar fi transportat pacientii la clinicile din tarã, reducându-se astfel timpul de interventie. La unitatea medicalã din Valea Jiului existã un heliport care este functional. Aici sosesc chiar si de douã ori pe zi elicoptere de la centrele medicale din tarã care preiau pacientii cu afectiuni grave ce nu pot fi tratate aici

Monika BACIU